GALERIE FOTO | Juventus respiră deja aerul Ligii 1. Hadnagy, golgheterul campionatului, n-a putut trage după el de unul singur Sepsi în meciul cu liderul

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 18 Mar. 2017, 18:15 Actualizat: 18 Mar. 2017, 18:22 Campionat

Liderul ligii secunde, Juventus București, a primit, astăzi dimineață, vizita echipei aflate pe poziția a treia a clasamentului, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, aflată la șapte puncte în spate. Derby-ul etapei a 25-a nu i-a dezamăgit pe cei aproximativ 1.000 de spectatori prezenți în tribunele arenei din cartierul Colentina și a oferit un fotbal de calitate, peste media Ligii 2. S-a încheiat 3-1 pentru Juventus, după ce covăsnenii reușiseră la un momentat să egaleze, iar avansul trupei lui Daniel Oprița s-a mărit și mai mult față de contracandidatele la promovare.

Ambele formații veneau după trei victorii consecutive, iar oaspeții puteau urca pe loc de promovare directă în cazul unei victorii. Așadar, toate calculele ne arătau că urma să avem parte de un meci spectaculos în Colentina. Înainte de startul jocului a fost redat la boxe imnul național, lucru devenit deja o tradiție la Juventus, însă e posibil ca fanii echipei din Sfântu Gheorghe să privească acest gest ca o „dedicație specială” pentru ei.

Început promițător în derby

Debutul de meci le-a aparținut băieților pregătiți de Daniel Oprița, care au deschis scorul în minutul 7, după o execuție superbă a lui Alexandru Zaharia. „Doiarul” bucureștenilor a reluat din prima o minge lungă venită din apărare. Zaharia a trimis din voleu la colțul scurt al lui Niczuly, iar liderul începea jocul en fanfare.

Oaspeții au fost extrem de absenți din joc în prima parte a partidei, Niczuly fiind singurul jucător notabil al celor de la Sepsi. Portarul în vârstă de 21 de ani l-a blocat pe Chipirliu, în minutul 26, în situație de unu la unu. Al treilea marcator al campionatului a ratat o șansă foarte bună de 2-0. În minutul 33, Muscă a fost la un pas să marcheze după o eroare în apărarea adversă. Niczuly a fost din nou la post și tabela a rămas intactă.

Înainte de pauză, Sepsi prinde viață și iese la atac. Decarul Issa trece în viteză de fundașii gazdelor și este faultat în suprafața de pedeapsă. Penalty pentru oaspeți! Golgheterul ligii secunde, Attila Hadnagy (36 de ani), transformă fără emoții și ajunge la 23 de goluri în actuala stagiune. Cu unul în plus față de Adrian Petre, atacantul echipei UTA Bătrâna Doamne. S-a intrat cu scor egal la cabine, 1-1, iar repriza a doua se anunța extrem de disputată.

Chipirliu s-a „trezit” în partea a doua, dar asistentul a fost mai decisiv pentru Juventus

Juventus a avut nevoie de doar zece minute pentru a deschide scorul după pauză! Băjenaru a executat impecabil o lovitură liberă din marginea careului, Niczuly și-a salvat din nou echipa cu o intervenție de admirat, dar Chipirliu a urmărit balonul respins de portar și a punctat pentru 2-1. Bucureștenii erau din nou în avantaj, iar locul secund le rămânea arădenilor de la UTA în acest moment.

Dar la acest gol secund, Niczuly are partea sa de vină. Lovitura liberă executată de Băjenaru a fost dictată după ce portarul oaspeților a preluat cu mână o minge aflată la marginea careului, în afară. Protejat de fundași pentru a degaja, Niczuly a fost suprins de țusierul aflat pe partea respectivă când a atins mingea cu mâna, iar de acolo practic a pornit golul lui Juventus. Chiar și așa, faza rămâne una controversată, deoarece, la prima vedere, a părut că portarul a preluat mingea pe piept. Niczuly s-a ales și cu un galben, cartonaș ce avea să conteze ceva mai târziu în meci.

Ne-am adus aminte de meciurile România – Ungaria

Juventus conducea din nou după acest moment delicat, iar meciul părea jucat. Câțiva suporteri aflați la tribuna doua au surprins printr-un gest incalificabil. Prin minutul 70, o petardă a zburat către banca la care se aflau jucătorii și stafful echipei din Sfântu Gheorghe. Imediat, de la tribună, a început să se scandeze „România, România!”.

Acest moment care le putea aduce oaspeților victoria la masa verde a fost precedat de un alt episod relativ șocant. Juniorii clubului Juventus s-au așezat la peluză, lângă galeria celor de la Sepsi, care erau însă amplasați la capătul tribunei a doua. În repriza a doua, copiii au început să scandeze: „Afară, afară, cu ungurii din țară!”, spre surprinderea multora.

Fanii veniți de la Sfântu Gheorghe nu s-au „aprins” după acest moment, ba chiar au început să aplaude ironic gestul juniorilor de la Juventus.

Game, set și meci pentru liderul campionatului. Sepsi mai speră cel mult la locul 2 promovabil

Jocul s-a reluat după incidentul cu petarda aruncată pe teren, iar Juventus a controlat partida până la final.

În minutul 82 a avut loc însă o nouă fază controversată ce îl are în prim-plan pe asistentul care a ridicat fanionul la presupusul henț comis de Niczuly. Buhăescu a reluat cu capul o centrare venită din lateral, portarul oaspeților a respins, dar arbitrul asistent a indicat că mingea a trecut linia porții, astfel că diferența s-a majorat la 3-1 în acest moment.

Portarul oaspeților se duce la asistent să ceară explicații, printre înjurături, dar nu primește decât un al doilea cartonaș galben, astfel că Sepsi rămâne în zece oameni. Niczuly a încasat primul cartonaș la deja celebra fază cu hențul semnalat de arbitrul asistent. Meciul era încheiat în aceste circumstanțe.

De apreciat este galeria celor de la Sepsi, care a cântat pe tot parcursul partidei, indiferent de scor. Chiar dacă majoritatea scandărilor sunt în limba maghiară, și doar ei înțeleg ce spun, atmosfera creată este demnă de prima ligă.

Cu aceste trei puncte, Juventus ajunge la o distanță de nouă lungimi față de UTA Bătrâna Doamnă, care are mâine meci greu pe teren propriu cu FC Brașov, iar promovarea în Liga 1 este doar o chestiune de timp pentru Oprița&co.

JUVENTUS BUCUREȘTI – SEPSI OSK SFÂNTU GHEORGHE      3-1
Al. Zaharia 7′, Chipirliu 55′, Buhăescu 82′ / Hadnagy 44′ – pen.

R. Stoian – Beța, Ov. Morariu, Wallace, Carabela – Val. Bărbulescu (Măd. Mihăescu 85′), Băjenaru – Al. Zaharia (Buhăescu 74′), Chipirliu, Călințaru – Al. Muscă (Fl. Cazan 56′)
Rezerve neutilizate: Brie – Al. Vasile, I. Neag, Ilin
Antrenor: Daniel Oprița

Niczuly – M. Burlacu, Seb. Ghinga, Rz. Damian, Vl. Olteanu – Minciună, Issa – Huiban (D. Ene 45′), L. Manole (I. Plămadă 64′), Rz. Greu – Hadnagy (cpt.)(Fejer 84′)
Rezerve neutilizate:  – Răduțoiu, Dumbravă, Jakab, Bujor
Antrenor: Valentin Suciu
Eliminat: Niczuly 83′ (cumul de cartonașe galbene)

Stadion: Juventus (București); Spectatori: 1.000; Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin); Asistenți: Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea) și Romică Bîrdeș (Pitești).

Articol scris de Octavian VASILESCU
foto: Marian ILIE (Mediafax Foto)

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 18 Mar. 2017, 18:15 Actualizat: 18 Mar. 2017, 18:22 Campionat
Pe aceeași temă