Fotbalul constănțean, în doliu: Farul este în Liga 3

17 mai 2014 va rămâne în istoria grupării alb-albastre drept rușinoasa zi în care echipa a căzut, în urma rezultatelor, în al treilea eșalon din România. Tristețe nemărginită, sâmbătă, printre suporterii Farului, formație care, în urma eșecului de pe teren propriu cu Gloria Buzău, scor 0-2, din etapa a șasea a play-out-ului eșalonului secund, a pierdut orice șansă de a mai evita retrogradarea în Liga a III-a. Fotbalul constănțean este în doliu în urma dispariției, matematice, și din Liga a II-a, a celei mai reprezentative echipe locale. Oficialii constănțeni speră însă ca Farul să-și păstreze locul în a doua divizie, fie în urma schimbării sistemului competițional, fie în urma problemelor cu care se confruntă alte formații.  

Parcursul dezastruos din campionat, unde nu a mai câștigat un meci de peste jumătate de an, i-a adus Farului, inevitabil, și retrogradarea în Liga a III-a. Ultimii în clasamentul play-out-ului, constănțenii au strâns până acum numai zece puncte, iar în cele patru etape rămase până la final nu mai pot recupera (presupunând că ar înregistra numai victorii) diferența de 15 puncte care îi desparte de ultima poziție care asigură menținerea în campionat, ocupată acum de CF Brăila. Farul nu se mai poate clasa nici măcar pe locul 4, ultimul retrogradant, pe care se află momentan Rapid CFR Suceava, cu 23 de puncte. În această situație, gândurile fariștilor pentru salvare se îndreaptă în altă direcție.

„Suntem la mila sau la mâna Federației acum. Așteptăm. Sistemul cu play-off și play-out nu este bun pentru Liga a II-a, și mulți antrenori sunt în asentimentul meu. Poate vom avea șansa să se voteze la Federație revenirea la sistemul cu 16 echipe”, a declarat Gică Mina, antrenor secund la Farul. „Îmi pare rău de Farul și de Constanța. Nu se poate ca acest oraș să nu aibă echipă în Liga I, nemaivorbind de Liga a II-a. Farul este un brand în fotbalul românesc. Păcat de ce se întâmplă”, a spus Viorel Ion, antrenorul Gloriei Buzău.  

„Golurile puteau fi evitate ușor”

Sâmbătă, killer-ul Farului a fost Pușcașu, jucătorul care a înscris ambele goluri ale Gloriei Buzău la Constanța, în minutele 55 și 88. În timpul meciului, „marinarii”, în continuare cu o echipă tânără pe teren, au avut multe ocazii  (atât la 0-0, cât și la 0-1), dar ratările și marile erori defensive (care le-au adus oaspeților două goluri și mai multe situații importante) i-au îngropat pe fariști. Juniorul Muscă s-a aflat de două ori față în față cu golul (în minutele 40 – singur cu portarul și 48), iar Ionuț Florea (în minutele 62 – balon în bară, 67 și 81 – portarul a scos foarte bine de la vinclu) și Barna (70) au ratat ocazia de a egala. De cealaltă parte, Gloria putea închide meciul mult mai repede, dar Pușcașu (56, 87), Agache (56) și Bobe (80) nu au putut marca.

„După aspectul jocului și al primei reprize, în special, Farul merita mai mult. Înainte de meci, ne spuneam că e timpul să realizăm prima victorie din acest an. Ca și în alte partide (cu Brăila, cu Galați), în prima repriză jucăm bine, iar după pauză intervin greșeli personale, culmea, la jucători cu experiență, gen Bumbac, care ar trebui să dea încredere celor tineri, precum Ciobanu, perechea sa din centrul apărării. Când Bumbac greșește capital, se cunoaște. Am luat golurile pe zonă centrală. Puteau fi evitate ușor. Am avut și neșansă. La 0-1, am irosit trei – patru ocazii clare, care, fructificate, ne puteau readuce în joc”, a spus Gică Mina. „Am meritat victoria. Dar la 1-0, am avut ocazia să ne distanțăm pe tabelă și nu am făcut-o, iar scorul putea deveni 1-1. Noroc cu portarul Mihai Gherasim, băiatul lui Daniel Gherasim (n.r. fost goal-keeper al Stelei), care a intervenit extraordinar la faza din minutul 81. Mihai va ajunge un mare portar”, a arătat și Viorel Ion.

Imagine a deznădejdii, după fluierul de final,  tânărul fundaș farist Daniel Ciobanu s-a așezat pe teren și a rămas acolo, cu lacrimi în ochi, minute bune, fiind consolat de Viorel Ion. Mina a explicat și situația portarilor Farului la acest meci: „Neagu este accidentat, iar Curcă a avut probleme cu rinichii, ajungând la spital. În plus, Dragnea, de la juniori, și-a rupt piciorul”.

FARUL CONSTANȚA – GLORIA BUZĂ‚U 0-2 (0-0)
Pușcașu 55, 88

Puia – Băjan (85 Cl. Popa), D. Ciobanu, Bumbac, Barna – D. Stan (46 V. Apostol), Tothăzan – Scărlătescu, I. Florea, Ivanovici (cpt.) (60 Caciandone) – Muscă.

Echipa oaspeților a fost: M. Gherasim – Airinei, C. Vlaicu, Dăniță (cpt.), Agache – G. Marcu (90 Moise), Mihăescu – N. Crețu, Pușcașu, Burlacu (77 G. Ion) – Abba (46 Bobe).

Sursă: Ziua Constanța
Foto: Alexandru RAITA

Pe aceeași temă