După ce a evitat falimentul și a avut parte de un început greu de campionat, Foresta începe să dea în sfârșit semne de viață. Pe fondul campaniei agresive de transferuri din ultimele săptămâni, gruparea suceveană a putut să se prezinte pentru prima dată în acest sezon cu o formulă de echipă competitivă, sâmbătă, pe Areni, în confruntarea cu CS Mioveni.
Chiar dacă au avut în față o formație solidă, ce are drept obiectiv promovarea în Liga 1, fotbaliștii pregătiți de portughezul Nuno Pedro au avut o evoluție peste așteptări, care i-a încântat pe cei 2.000 de spectatori prezenți în tribunele stadionului Areni. Foresta a produs surpriza etapei, câștigând cu 2-0 meciul cu CS Mioveni.
După o primă repriză echilibrată, echipa suceveană a deschis scorul în minutul 48, prin Chalabi, care a punctat cu un șut de la 14 metri sub transversală, în urma unei pase în profunzime recepționată de la Stănescu, care a prins pe picior greșit apărarea adversă. Scorul final a fost stabilit de Vlad Stănescu, în minutul 72, cu un veritabil eurogol, șut violent de la 30 de metri, care a catapultat balonul în vinclul porții apărate de Sima. Fluierul de final al arbitrului a produs o bucurie generală, fotbaliștii Forestei fiind aplaudați la scenă deschisă de cei 2.000 de spectatori de pe Areni.
Așadar, o primă victorie dătătoare de speranțe pentru suceveni, în condițiile în care etapa viitoare vor avea parte de un examen foarte dificil, urmând să evolueze pe terenul liderului AFC Hermannstadt.
Nuno Pedro, mulțumit de rezultat
Secretul succesului din partida cu CS Mioveni a fost dezvăluit la final de antrenorul principal Nuno Pedro.
„Din dorința de face prea multe, în prima repriză am intrat nervoși pe teren. La pauză am vorbit la vestiar și le-am cerut jucătorilor să se relaxeze. Urmarea a fost că am tratat mult mai liniștiți repriza secundă. Am pus mingea jos și ne-am creat multe ocazii de a înscrie. Am marcat două goluri, am ratat și alte oportunități, așa că victoria noastră este una meritată. Cei de la Mioveni au ajuns greu la poarta noastră și nu au fost periculoși decât la fazele fixe. Această victorie reprezintă pentru noi borna de la care vom începe să construim. Încă nu suntem pregătiți în totalitate din punct de vedere fizic, dar muncim în fiecare zi la acest aspect și veți vedea că vom arăta din ce în ce mai bine la fiecare meci. Sunt mulți jucători noi, care ni s-au alăturat pe parcurs. Încă nu sunt create toate automatismele, dar muncim mult în acest sens și sunt sigur că rezultatele nu vor întârzia să apară”, a declarat, citat de Monitorul de Suceava, principalul Nuno Pedro.
Mihalcea recunoaște superioritatea gazdelor
La rândul său, Adrian Mihalcea, antrenorul grupării CS Mioveni, a precizat că victoria Forestei este una meritată. „Gruparea suceveană a fost mai bună și s-a impus fără drept de apel. În mod surprinzător, noi am greșit foarte des, am pierdut multe mingi, iar adversarii ne-au pedepsit. Am crezut că simplul act de prezență pe teren ne va putea face să câștigăm acest joc. Fotbalul te pedepsește când nu îl tratezi profesionist și te răsplătește în raport cu atitudinea arătată pe teren. După acest joc au apărut niște semne de întrebare pentru mine în raport cu evoluția unor jucători și vom face o analiză aprofundată pentru a vedea cu exactitate care sunt cauzele reale ale acestui eșec. Ne-au lipsit trei titulari pe Areni și poate din acest motiv jocul nostru a scârțâit atât de mult. Nu am arătat deloc ca o pretendentă la promovare”, a declarat Adrian Mihalcea.
FORESTA SUCEAVA – CS MIOVENI 2-0
Khalid Chalabi 48′, Vlad Stănescu 74′
Began – Ad. Onofraș (Duceac 90′), Diallo (cpt.), Pappoe, Belevschi – Cerlincă, Vl. Stănescu, Acolatse, Kimbaloula – R. Sumanariu (Coroamă 58′), Chalabi
Rezerve neutilizate: Ursache – Prisăcaru, Păvăluc, Dali Amar, Renquin
Antrenor: Marius Lup
V. Sima – Tirică, Gugu, Ichim, Ed. Stoica – Mîrzeanu (Iamandi 52′), Andr. Neagoe (R. Lazăr 46′) – Andor, Pirtea (M. Vintilă 75′), Ayza (cpt), – D. Ene
Rezerve neutilizate: R. Preda – Trașcu, Burnea, Rădescu
Antrenor: Adrian Mihalcea
Stadion: Areni (Suceava); Arbitru: Bogdan Ionuț Anghelinei (Galați); Asistenți: Damian Antal (Bacău) și Cristian Voicu (Focșani); Jucătorul meciului: Vlad Stănescu.
Articol scris de Gabriel TODERAȘCU
Foto: fb Foresta Suceava
Video: Gazeta SV