FC Bihor îngroapă „gașca din Colentina”

05 May. 2012, 15:44 Campionat
FC Bihor îngroapă**

Partida din etapa a XXV-a a Ligii a doua disputată în Capitală avea o singură echipă interesată de rezultatul final, și anume Juventus București. Alb-albaștrii au primit vizita formației FC Bihor, care nu mai avea niciun obiectiv până la sfârșitul sezonului. Orădenii aveau 36 de puncte, fără nicio speranță la promovare și liniștiți în privința locului în liga secundă și pentru sezonul următor.

Cu toate acestea, băieții antrenați de Gheorghe Ghiț au jucat dezinvolt, au combinat excelent și s-au impus doar cu 1-0. Am spus băieții, deoarece 8 din cei 11 titulari sunt născuți după 1990, iar în privința scorului, bihorenii se puteau impune lejer la o diferență mult mai mare.

Singurul gol al meciului a fost marcat de Sorian în minutul 9. Acesta a primit o centrare foarte bună de pe partea stângă de la Bic și a înscris printr-o lovitură de cap din interiorul careului. După gol, bihorenii au mai ratat două mari ocazii prin Florean (13) care a tras bine de la distanță și l-a întins pe Sardescu, iar apoi Sorian a avut ocazia să realizeze „dubla”. A scăpat singur pe partea stângă, a avut prim-planul, însă a fost blocat în momentul șutului, când ajunsese în careu față în față cu goalkeeper-ul advers.

Juventus a replicat prin Horia Crișan, care a tras bine de la 20 de metri, însă Popescu a respins în corner (18). După alte 10 minute, Bustea a executat foarte bine o lovitură de la colțul terenului, dar Damaschin a trimis puțin pe lângă stâlpul din dreapta porții orădenilor. După o ultimă șarjă a lui Zanardini (41), repriza s-a încheiat cu scorul de 1-0 în favoarea Bihorului.

În cea de-a doua parte, tot ardelenii s-au instalat la cârma jocului. Au făcut un pressing agresiv, au deschis jocul pe benzi, unde Florean a demonstrat că are o viteză mult peste media ligii secunde. Cu avantajul de pe tabelă, dar și al calităților individuale de pe teren, elevii lui Ghiț și-au permis să rateze două ocazii rarisime prin Florean, iar apoi prin Birtalan. În ambele situații, oradenii au scăpat singuri cu portarul Sardescu, însă au „reușit” să trimită mingea pe lângă buturile adverse.

FC Bihor s-a impus în final cu scorul de 1-0, iar acest rezultat coroborat cu victoria Oltului la Deva (2-0) îi aduce pe jucătorii lui Juventus tot mai aproape de marginea prăpastiei. Cu 5 etape înainte de finalul sezonului, gașca din Colentina trebuie să recupereze 4 puncte față de prima echipă clasată peste linia de supraviețuire în Liga a II-a, FC Olt.

JUVENTUS BUCUREȘTI – FC BIHOR ORADEA 0-1 (0-1)
Sorian (9)

Sardescu – F. Amet (cpt.), Bârsănel, D. Ninu (’81 Stănică), Crișan – Daia – Bustea, Bănuță (’65 Țăran), Cruceru, G. Tene (’46 M. Nae) – Damaschin.
Antrenor: Emil Floruț

A. Popescu – Zanardini, Petrache, R. Lupu, Diarra – Selagea (’68 M. Popa), Coroian, Bic (’55 Birtalan) – Florean, Sulea (’73 Bîrză), Sorian.
Antrenor: Gheorghe Ghiț

Articol scris de Gabriel MORARIU

Foto: Bihoreanul

05 May. 2012, 15:44 Campionat
Pe aceeași temă