FC Bihor a încheiat turul în forță

Marius ANGHEL 05 Dec. 2010, 11:09 Campionat
FC Bihor** a încheiat turul în forță

FC Bihor a ținut să încheie turul
de campionat în modul în care l-a și început, cu o victorie care
să-i mulțumească pe cele câteva sute de spectatori care s-au
încumetat să îndure frigul de pe stadion.

Debutul partidei a fost însă
nefavorabil, craiovenii punctând chiar în minutul 2, când Trifu l-a
învins pe Fildan cu un vole din 10 metri (0-1). Golul marcat n-a
diminuat însă elanul tinerilor jucători orădeni, care au început un
asalt la poarta craioveană.

În minutul 15, colaborarea dintre
Florean și Mărkuș a avut încă o dată efect pe tabela de marcaj,
vârful naționalei de juniori under 19, Adrian Mărkuș, fiind autorul
golului egalizator (1-1).

Replica oaspeților a venit repede,
Boroiban a șutat de la 16 metri, dar balonul a trecut pe lângă
poarta lui Fildan, după care orădeanul Sorian a trimis o ghiulea de
la 20 de metri, dar mingea a trecut la câțiva centimetri de vinclul
porții adverse. A fost momentul care a anunțat și golul victoriei
orădene.

În minutul 24, Chiș l-a găsit cu o
pasă în adâncime pe Pop Florin, șutul atacantului orădean fiind
respins în primă instanță de portarul Neagoe, după care Mărkuș a
trimis din 10 metri mingea în poartă (2-1). A fost golul care l-a
propulsat pe Mărkuș în vârful ierarhiei golgheterilor seriei a II-a
cu un total de 9 goluri marcate.

Duelul
antrenorilor

În mitanul secund, tactica celor
doi antrenori a suferit modificări: gazdele au acceptat o dominare
teritorială în timp ce echipa craioveană a forțat egalarea, fără să
reușească. A fost un duel al celor doi antrenori, Gheorghe Ghiț și
Ionel Gane, din care, până la urmă, câștigător a ieșit
orădeanul.

S-a jucat deschis, cu faze
importante la ambele porți, cu ratări în contul gazdelor prin Chiș
(minutele 53 și 54), Popa Mădălin (minutul 90) și Coroian (minutul
90 + 1) în timp ce de partea adversă Boroiban (minutul 65) și
Nicola (minutul 72) au fost aproape de a marca.

În timp ce echipa craioveană nu a
știut să profite de oportunitățile avute, în minutul 2 al
prelungirilor, Coroian l-a învins cu un șut din 12 metri pe Neagoe
și a adus liniște totală pe stadion. Scorul final a fost 3-1 pentru
orădeni.

Antrenorul Gheorghe Ghiț s-a arătat
încântat de prestația jucătorilor săi: „A fost un meci
viu, a fost un meci disputat între două echipe dornice de victorie.
Mă bucur că am învins o echipă bună, care nu a cunoscut înfrângerea
în ultimele 7 etape. Am dovedit că suntem o echipă și că ne merităm
locul pe care-l ocupăm în clasament. Debutul de partidă ne-a fost
nefavorabil, am revenit și am preluat conducerea, pentru ca în
repriza secundă să cedăm deliberat inițiativa oaspeților și să
jucăm ceea ce știm mai bine, cartea contraatacului”
,
a spus Ghiț, la finalul partidei.

Și antrenorul Gaz Metan CFR Craiova
Ionel Gane i-a lăudat pe jucătorii orădeni. „Am început
jocul bine, am reușit să marcăm repede un gol, dar după aceea am
fost repede egalați și conduși pe tabela de marcaj. În repriza a
doua am riscat mai mult, ne-am creat câteva ocazii bune de a
înscrie, dar le-am ratat, după care a venit și golul trei al
gazdelor. FC Bihor este o echipă bună, tânără, de viitor, iar locul
ocupat de ea în clasament este meritat”.

FC BIHOR – GAZ METAN CFR CRAIOVA
3-1 (2-1)

Au marcat: Mărkuș (15 și 24), Coroian (90+2) /
Trifu (2)
Stadionul Municipal Iosif Bodola; spectatori
500
Arbitru: Mazilu Florin Ovidiu (Satu Mare).
Asistenți: Marica Mihai Marius (Bistrița) și Iovu Ciprian
(Botoșani)
Cartonașe galbene: Moraru, Danci, Sorian, Coroian,
Deaconescu

FC Bihor: Fildan,
Moraru, Muscă, Oltean, Lupu – Florean (75 Mădălin Popa), Chiș (62
62 Coroian ), Danci (46 Deaconescu) , Sorian – Mărkuș, Pop
Florin.
Antrenori: Gheorghe Ghiț

Gaz Metan CFR
Craiova:
Neagoe – Irimescu, Firoiu, Nicola, Bușu,
Pătrană (84 Nakamura), Mitroi (74 Rădoi), Vigariu, Neacșă (58
Niță), Boroiban, Trifu.
Antrenor: Ionel Gane

Sursa: fc-bihor.ro

Marius ANGHEL 05 Dec. 2010, 11:09 Campionat
Pe aceeași temă