FC Bihor a debutat cu o înfrângere în noul sezon. Niculescu, nemulțumit după victorie: „A fost cel mai slab meci de când sunt antrenorul acestei echipe”

Marius ANGHEL 30 Aug. 2015, 00:58 Campionat

Tânăra și neexperimentata echipă a FC Bihorului a debutat cu o înfrângere pe teren propriu, sâmbătă, în noua ediție de campionat. Astfel, în cadrul primei etape din Seria a II-a a Ligii a II-a, la Stadionul Iuliu Bodola, jucătorii orădeni au cedat cu scorul de 0-2, jocul susținut în compania formației argeșene CS Mioveni. Ambele goluri au fost marcate în prima repriză, în minutul 10, prin Bogdan Stoica și în minutul 23, prin Toriște.

Meciul s-a desfășurat pe o temperatură destul de ridicată, ceea ce a făcut să afecteze și calitatea jocului, în special în cea de-a doua repriză. Cu toate acestea, la primul meci din noul sezon, la Stadionul Iuliu Bodola au venit peste 400 de spectatori.

Jocul a început bine pentru orădeni, care în minutul 2 au trimis, prin Andor, pe lângă poartă. În replică, în minutul 8, B. Stoica a șutat de la 22 de metri, peste poartă. În minutul 10 însă, același Bogdan Stoica, fundaș central de la CS Mioveni, a reușit să marcheze, cu o lovitură de cap din fața porți, după un corner al oaspeților, executat de pe partea dreaptă.

După ce Ayza a prins un șut bun, de la 28 de metri, peste poartă, în minutul 21, două minute mai târziu, fundașul dreapta al argeșenilor Toriște a reușit să ducă scorul la 2-0 pentru oaspeți, în urma unei incursiuni în careu, finalizată cu un șut pe jos din unghi.

Momentele mai bune ale celor de la Mioveni au continuat până prin minutul 30, după ce Mazilu a reluat cu capul din 8 metri, puțin pe lângă bară, în minutul 26. În minutul 39, FC Bihor a replicat prin șutul lui Magda, de la 22 de metri, dar puțin pe lângă bară. Apoi, în minutul 42, Buhăescu s-a aflat singur cu portarul, în urma unei lovituri libere, totuși într-o suspectă poziție de ofsaid, doar că de această dată Kiraly a reușit să respingă.

Prima repriză s-a încheiat cu o ocazia bună pentru FC Bihor, care a trimis mingea în bară, prin Ember, cel care a executat o lovitură liberă de la 25 de metri.

Partea a doua a fost controlată de bihoreni, numai că aceștia nu au reușit să marcheze, cu toate că au avut câteva oportunități bune. Astfel, în minutul 49, Al. Maria i-a trimis în fața porți lui Sulea, însă acesta din 5 metri nu a reușit să-l învingă pe portar. Apoi, după ce Ed. Stoica a tras de la marginea careului, în minutul 50, pe jos și pe lângă poartă, în minutul 52 Sulea s-a aflat din nou periculos în careul argeșenilor, doar că de această dată a trimis pe jos la colțul lung, dar portarul a apărat din nou.
O altă bună ocazie au avut-o orădenii în minutul 79, după o lovitură de colț, executată de Andor, când fundașul central Mintaș a reluat cu capul periculos din 6 metri , dar goalkeeper-ul Oct. Popescu a scos de sub transversală.

Ultima oportunitate de a marca pentru gazde s-a consumat în minutul 86, când C. Cornea i-a trimis în careu lui Novak, dar nici acesta n-a reușit să-l învingă pe portarul Oct. Popescu.

Astfel, s-a încheiat jocul cu scorul de 2-0 pentru oaspeți, un scor pe care anumiți spectatori prezenți la joc l-au numit mincinos, pentru că „FC Bihor merita mai mult”, iar antrenorul oaspeților, Claudiu Niculescu, dimpotrivă considera că argeșenii ar fi trebuit să câștige mai clar.

Una peste alta, a fost jocul de debut în noua ediție de campionat pentru FC Bihor, care a aliniat în teren doar patru jucători care au evoluat și-n campionatul trecut, Țoca, Haș, Ember și Cr. Andor, ceilalți fiind tineri neexperimentați, ori veniți de la CSC Sânmartin, ori promovați de la Centrul de Copii și Juniori al clubului.

„Știam că o să întâlnim o echipă mai bună, motivată, pentru a promova anul acesta, probabil. Sunt o candidată la promovare, au un lot experimentat. M-am uitat la linia de atac, toți foști jucători de Liga I. Noi am încercat cu mijloacele pe care le-am avut, așa cum le-am putut pregăti, să fim un partener de întrecere cât mai echilibrat. Am avut și noi ocaziile noastre, au avut și ei. Una peste alta, este o victorie meritată a echipei din Mioveni”, a declarat, după joc, tehnicianul formației orădene, Gheorghe Silaghi.

„Un meci foarte slab, din partea ambelor echipe, care a fost clar influențat de căldura foarte mare de afară. Pentru noi cred că a fost cel mai slab meci de când sunt antrenorul acestei echipe. Singurul lucru pozitiv după meciul de astăzi sunt cele trei puncte, în rest multe, foarte multe greșeli, lipsă de concentrare. Ideea este că nu sunt mulțumit absolut deloc de jocul echipei și sper ca de la etapa următoare să arătăm altfel, pentru că dacă ne vom prezenta la fel, vom avea mari probleme”, a declarat și antrenorul echipei din Mioveni, Claudiu Niculescu.

FC BIHOR ORADEA – CS MIOVENI  0-2
Bg. Stoica (10), Toriște (23)

Kiraly – S. Matei, Mintaș, Țoca, Arsene – Magda (Novak 69), Haș – Sas (Al. Maria 30), Ember (C. Cornea 77), Andor (cpt.) – Sulea
Rezerve neutilizate: Egri – Mangra, Tocuț, Negrea
Antrenor: Gheorghe Silaghi

Oct. Popescu – Toriște, Calvin, Bg. Stoica, Ed. Stoica – C. Marinescu, Al. Răuță (cpt.)(Galan 77) – V. Mazilu, C. Năstăsie (Honciu 58), R. Ayza – Buhăescu (Nilă 70)
Rezerve neutilizate: Fl. Croitoru – Neacșu, Tirică, Cip. Negoiță
Antrenor: Claudiu Niculescu.

Stadion: Iuliu Bodola (Oradea); Spectatori: 400; Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenți: Stelian Slabu (Brașov) și Iulian Szekely (Cluj). Jucătorul meciului: Cristian Andor.

Text și foto: FC Bihor

Marius ANGHEL 30 Aug. 2015, 00:58 Campionat
Pe aceeași temă