FC Argeș și Unirea, patru confruntări în Liga 2 și tot patru în Liga 1

10 Nov. 2011, 14:27 Campionat
FC Argeș și Unirea,** patru confruntări în Liga 2 și tot patru în Liga 1

FC Argeș și Unirea Alba Iulia au jucat până acum numai opt meciuri. Patru dintre ele au avut loc în Liga I, iar celelalte patru jocuri au avut loc în al doilea eșalon valoric al țării. Primul meci dintre cele două echipe s-a disputat în ediția de campionat 2003 – 2004, pe când echipa din Cetate se numea Apulum.

În etapa a patra din respectiva stagiune, alb-violeții se impuneau acasă cu scorul de 4 – 1, iar în retur totul s-a terminat cu o remiză albă. Sezonul precedent s-a desfășurat cam după aceleași coordonate. În penultima etapă a turului de campionat, într-un joc ce a avut loc la Pitești, cele două echipe remizau, de această dată scor 1 – 1. În jocul retur, piteștenii se impuneau la Alba Iulia cu scorul de 3 – 1.

Ultimele patru partide dintre cele două formații au avut loc în Liga a II-a, primele două fiind în ediția de campionat 2007 – 2008. FC Argeș remiza în tur la Alba Iulia, scor 0 – 0, un meci de tristă amintire, pentru că venea la numai o zi distanță după decesul lui Nicolae Dobrin, iar în retur, piteștenii câștigau cu scorul de 2 – 0.

În fine, ediția trecută de campionat a adus câte o victorie de ambele părți, dar acestea au fost obținute în deplasare. În meciul din turul cam-pionatului, FC Argeș câștiga la Alba Iulia în ultima etapă cu scorul de 2 – 1, iar în meciul retur, piteștenii pierdeau acasă cu scorul de 1 – 0.

Trei victorii pentru locul 3

FC Argeș mai are de disputat trei meciuri până la finalul turului de campionat. Elevii lui Viorel Dumitrescu vor disputa două meciuri pe teren propriu, urmând să joace împotriva celor de la Unirea Alba Iulia și UTA Arad, unica deplasare până la finalul primei părți a sezonului urmând să fie confruntarea de pe terenul celor de la Gaz Metan Severin.

Obiectivul argeșenilor pentru acest final de tur de campionat este unul mai mult decât clar. Piteștenii țintesc să obțină trei victorii, ce le-ar asigura clasarea pe locul 3 la finalul primei părți a campionatului.

Meciurile foarte importante pentru obținerea acestui loc trei vor fi confruntările de acasă cu Unirea Alba Iulia și UTA Arad, acestea fiind alte două formații ce se gândesc la obținerea locului 3. În primele 12 etape ale actualei ediții de campionat, FC Argeș a acumulat 19 puncte.

sursa: Ziarul Top

10 Nov. 2011, 14:27 Campionat
Pe aceeași temă