FC Argeș rămâne în aer dacă promovează în Liga 1! Primarul Piteștiului cere sprijinul lui Johannis și Tăriceanu ca legislația să fie modificată. „Situația va fi gravă”

Marius ANGHEL 28 Mar. 2018, 21:41 Campionat

Cu o jumătate de oră înainte de începerea meciului de astăzi de la Pitești, dintre FC Argeș și Foresta Suceava, încheiat cu victoria surprinzătoare a moldovenilor cu 2-0, autoritățile locale din Pitești au anunțat că nu mai pot sprijini financiar echipa alb-violetă în eventualitatea în care aceasta ar promova în Liga 1. Declarațiile au fost făcute de primarul Cornel Ionică și Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație al FC Argeș.   

 

Edilul șef al Piteștiului a spus că municipalitatea va căuta soluții pentru rezolvarea acestei probleme create de legile în vigoare. „Ne confruntăm cu o situație inacceptabilă, din punctul nostru de vedere, care dă bătăi de cap multor primării din țară. În condițiile actuale, cu legea care e în vigoare, dacă echipa va reuși promovarea în sezonul viitor, nu o vom mai putea finanța, ca până acum. Ne-am angajat să facem tot ce e necesar ca FC Argeș să promoveze în primul eșalon, dar, din păcate, legea nu ne permite”, a spus Cornel Ionică.

„Dacă nu se va găsi o soluție, situația va fi gravă”

Primarul spune și unde a făcut cereri pentru a se găsi o soluție ca FC Argeș să fie finanțată și în Liga 1 de autoritățile locale. „Trebuie să se modifice legislația, avem nevoie și de avizul Consiliului Concurenței. Soluțiile trebuie găsite la nivel de Parlament și de Guvern. Noi am trimis situația actuală a clubului, pentru a se implica, tuturor decidenților, începând cu președintele României, Klaus Johannis, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, ministrului Tineretului și Sportului, deputaților de Argeș. În scurt timp, toți primarii de reședință de județ ne vom întâlni pentru a dezbate această problemă. Dacă nu se va găsi o soluție, situația va fi gravă, în sensul că echipa nu va putea evolua în Liga 1. Uitați-vă că și alte județe mari se confruntă cu aceeași problemă. Iașiul nu mai primește niciun leu de nicăieri, doar din drepturi de televiziune, Timișoara e în aceeași situație, primăria din Târgu Mureș nu mai finanțează nicio disciplină sportivă și exemplele pot continua. Avem speranțe și ne dorim enorm ca echipa să promoveze. Căutăm finanțatori, nu ne luăm mâna de pe echipa FC Argeș. Să se înțeleagă acest lucru. Consiliul Local a avizat finanțarea, dar acum a apărut această problemă care sperăm din tot sufletul să se rezolve. Nu ne temem de cheltuielile pe care le vom suporta dacă echipa va ajunge în primul eșalon. Atunci vor veni bani și din drepturile de televiziune. Practic, cheltuielile noastre, ale primăriei, vor fi ca și acum, când echipa joacă în liga secundă. Diferența de bani va fi reprezentată de drepturile de televiziune. Așteptăm un sponsor alături de noi. Vrem un finanțator serios, care își dorește să fie alături de echipă, să se implice”, a mai spus Ionică.

Secretarul general al AJF Argeș a contestat brandul FC Argeș preluat de SCM Pitești

Edilul șef al Piteștiului a vorbit și despre contestația depusă în instanță de secretarul general al AJF Argeș, Viorel Ilinca, în numele celor de la FC Argeș 1953, care susțin că ei ar fi continuatorii FC Argeș, asta cu toate că lichidatorul judiciar al fostului club al lui Cornel Penescu, Nicolae Enoiu, a vândut autorităților locale, în 2017, palmaresul grupării falimentare.

„Este o contestație semnată și depusă la mai multe instituții în numele celor de la FC Argeș 1953. E posibil așa ceva? Contești echipa FC Argeș care este a Piteștiului. Noi suntem trecători în funcțiile noastre. FC Argeș a adus performanță și multe bucurii în sufletele piteștenilor. Noi nu am făcut altceva decât să readucem echipa unde a fost. Și ne-am trezit contestați. Nu pot să cred! Este incorect față de piteșteni să contești FC Argeș, care e acesta, cu patrimoniul ei. Să nu mai vorbesc de patrimonii înstrăinate! Măcar lasă-ne domne în pace cu FC Argeșul nostru, la-să Piteștiul în pace! În ce calitate și cu ce contești tu? Te gândești să vii cu echipa aia, să o dăm pe asta, să o aruncăm? Unde sunt punctele tari care să susțină o contestație? Înțelegi orice, dar FC Argeș nu poate fi contestat. A fost, este și va fi FC Argeș! Justiția e justiție, instanțele sunt instanțe și nu poți să știi pe unde ajungi în contencios. Nu trebuia să facă lucru acesta! Vorbim de o echipă privată, treaba lor. Dar ce legătură au cu FC Argeșul acesta, pentru care chiar ne-am bătut să luăm brandul? Prima dată era vorba de vreo 800.000 de euro când s-a scos la licitație. Am luat-o pe cât am luat-o și am zis să rupem pisica odată pentru totdeauna. Oamenii sunt foarte mulțumiți că am reușit să luăm brandul, iar acum ne trezim contestați! Nu ne-am gândit niciodată că vom contesta echipa FC Argeș, echipa Piteștiului și a Argeșului”, a spus, foarte dezamăgit, Cornel Ionică.

„În această formă juridică nu putem promova”

Cristian Gentea, președintele Consiliului de Administrație a echipei FC Argeș, a susținut și el că este nevoie de schimbarea legislației actuale pentru ca autoritățile locale să poată sprijini sportul la cel mai înalt nivel.

„Eforturile făcute de Primăria Piteși pentru echipa de fotbal, le cunoașteți. De trei ani de zile, obiectivul este clar, să promovăm și să readucem piteștenii pe stadion. Acesta este țelul nostru și nu ne abatem de la el. Legislația nu ne avantajează pentru că nu putem promova în această formă de organizare. Trebuie să schimbăm forma de organizare. Nu ne-am propus să băgăm bani în fotbal ca să jucăm la nesfârșit în liga a doua. Trebuie să ne implicăm și politic, să apelăm la toate pârghiile, nu avem încotro. Trebuie să se clarifice situația cât mai repede pentru că în vară trebuie să înscriem echipa în liga secundă”, a spus Gentea.

După 26 de meciuri disputate în acest sezon al Ligii 2, în care este nou-promovată, FC Argeș are 43 de puncte și se situează pe locul 6. Față de poziția a treia, ocupată de Chindia, care duce la barajul pentru promovare, piteștenii au 12 puncte în minus. Șansele pentru a ajunge în Liga 1 la finalul acestei ediții de campionat sunt aproape imposibile.

Articol scris de Marius DUINEA

Marius ANGHEL 28 Mar. 2018, 21:41 Campionat
Pe aceeași temă