FC Argeș a obținut a doua victorie consecutivă din acest retur de campionat cu Augustin Eduard ca antrenor principal. Echipa din Trivale s-a impus cu 2-1 în deplasarea de sâmbătă de la Luceafărul Oradea, una dintre formațiile care se luptă pentru evitarea retrogradării. Golurile alb-violeților au fost reușite după pauză de Cătălin Barbu (62′) și Vasile Buhăescu (81′), în timp ce reușita ardelenilor a fost semnată de Francois Yabre (68′).
La finalul meciului, Augustin Eduard s-a declarat mulțumit de evoluția echipei sale și a considerat că victoria este meritată, după felul în care au decurs ostilitățile pe teren. Eduard are punctaj maxim după cele două etape de la revenirea pe banca tehnică.
„În primul rând, vreau să-mi felicit echipa pentru puterea de a lupta și pentru forța de a reveni. Prima repriză a fost echilibrată. Luceafărul Oradea a jucat mai bine decât mă așteptam după rezultatele controversate pe care le-au avut în ultimul timp. Adversarul este o echipă imprevizibilă, care cu noi a prins o zi foarte bună. După pauză am forțat desprinderea pe tabelă. Am avut posesia, am construit și ne-am creat ocazii de gol. Am marcat de două ori și am mai avut și trei bare. În prima repriză, dar și în a doua, portarul nostru, Nicușor Grecu, a avut intervenții foarte bune și a scos câteva mingi grele. După ce am fost egalați am mizat pe cartea atacului și am forțat desprinderea. Niciuna dintre cele două echipe nu s-a mulțumit cu egalul și a încercat să dea lovitura pentru a câștiga cele trei puncte puse în joc. Mi-a fost teamă cel mai mult de oboseala acumulată pe drum. Am ajuns la Oradea vineri, în jur de ora 17:00, și am făcut o scurtă mișcare, iar sâmbătă, la ora 11:00, am intrat pe teren. Băieții au dat dovadă de caracter și nu ne-am mulțumit cu jumătăți de măsură. Până la urmă insistența noastră a fost răsplătită de dorința foarte mare de a câștiga acest meci”, a spus Augustin Eduard.
Cu 50 de puncte, FC Argeș se menține pe locul 6, iar miercuri, de la ora 19:00, joacă în deplasare la Petrolul Ploiești.
Articol scris de Marius DUINEA
Foto: Bihoreanul