Din cele șase puncte cerute de la primărie, în meciurile cu Energeticianul și ASU Politehnica Timișoara, FC Argeș a obținut doar două, în urma obținerii aceluiași rezultat în ambele partide, 0-0. Jucătorii și stafful tehnic ai echipei piteștene rămân, astfel, cu salariile de pe luna februarie blocate, în timp ce soarta antrenorului Emil Săndoi va fi decisă în urma unei noi ședințe între conducătorii clubului.
Sub presiune rezultatelor nefavorabile obținute în acest început de an, două înfrângeri (0-1 cu Metaloglobus și 0-1 cu Chindia) și o remiză (0-0 cu Energeticianul), jucătorii echipei FC Argeș nu s-au putut debloca nici în meciul de pe teren propriu cu ASU Politehnica Timișoara, disputat sâmbătă, în etapa a 25-a a Ligii 2, înregistrând tot o remiză albă, în urma unui joc modest.
La final de joc, Emil Săndoi a pus această remiză și jocul prost pe seama multiplelor absențe din lot. Antrenorul nu a avut ce să le reproșeze elevilor săi din punct de vedere al implicării, al dorinței de a câștiga. Săndoi nu a vorbit despre demisie și a transmis că poate redresa situația echipei, pentru a se lupta pentru o poziționare pe 4 sau 5.
„Ne doream victoria în partida de astăzi, chiar dacă am avut vreo șase jucători care ne-au lipsit, marea lor majoritate de profil ofensiv. Mă refer la Raul Costin, Vasile Gheorghe, Șerban, Enceanu, fotbaliști care pot decide soarta meciului în anumite momente. Acestora se adaugă și Stan, care are probleme cu spatele. A fost un meci echilibrat, cu un plus pentru noi, cu toate că ocazii foarte clare de gol nu cred că au fost pe toată durata partidei. Din punct de vedere al implicării, nu am ce să le reproșez jucătorilor. E adevărat că avem o lipsă de inspirație în jumătatea adversă. Din punct de vedere defensiv, stăm destul de bine. Greșelile cele mai mari le facem în jumătatea de teren adversă. Și noi suntem dependenți de forma sportivă a unor jucători. Unii dintre ei nu sunt în forma sportivă din turul campionatului și din meciurile de pregătire. Din punct de vedere al rezultatului, e normal să fim nemulțumiți și noi. Probabil că și conducerea clubului e nemulțumită și suporterii pe care îi avem. Nu trecem printr-o perioadă fastă. Am întâlnit un adversar dispus la sacrificii, având în vedere situația lor din clasament. Eu cred că putem redresa situația și ne putem lupta pentru primele patru-cinci locuri”, a spus Emil Săndoi la conferința de presă.
După 25 de etape, FC Argeș se află pe locul 6, cu 43 de puncte, fiind la șapte puncte în spatele Petrolului, ocupanta locului 5, însă care are un meci în minus disputat. În următoarea etapă, echipa piteșteană joacă duminică, de la ora 20:00, în deplasare la Cluj Napoca, cu Universitatea Cluj.