Farul a urcat trei poziții după victoria cu CS Balotești

Autor: Mihai Andries Publicat: 27 Oct. 2014, 11:33 Actualizat: 27 Oct. 2014, 11:34 Campionat

Etapa a zecea a Ligii a II-a le-a adus „marinarilor” prima victorie după patru etape. Constănțenii au învins pe teren propriu lanterna roșie, succesul îmbunătățindu-le poziția din clasament
 
FC Farul a dispus cu 2-0 de CS Balotești, ultima clasată, la capătul unei partide în care și-a creat mult mai multe ocazii decât formația oaspete. „Marinarii” au stabilit scorul final încă de la pauză și, deși au avut parte și de noroc în două momente, aceasta nu le știrbește din meritul victoriei. Fariștii au făcut risipă de energie, având, în plus, și un gol anulat, și un penalty asupra căruia arbitrul a revenit. De cealaltă parte, cel mai periculos jucător al oaspeților a fost Hristu Chiacu, autor al câtorva situații de gol, printre care și o bară, la 1-0 pentru Farul.
 
FC Farul putea deschide scorul încă din minutul 6, când arbitrul Sorin Antonie, din București, a acordat inițial penalty pentru gazde, dar, la semnalizarea asistentului Florin Cosma, din Piatra Neamț, a revenit și a penalizat un henț al lui Ivănică. Omul din ofensiva Farului a rămas însă periculos și, în minutul 14, a mai avut o ocazie, imitat un minut mai târziu de căpitanul Robert Neagoe. CS Balotești s-a arătat periculoasă prima dată în minutul 17, prin Chiacu, pentru ca, apoi, ocazia lui Valentin Ion (18) să anunțe prima reușită a Farului. Era minutul 19, iar Neagoe a executat un corner, mingea a lovit transversala, a revenit în careu, la Ivănică, iar acesta a îndeplinit o formalitate.

Finalizarea măiastră a lui Szalkai

Pofta de gol a lui Ivănică, folosit în centru, ca ajutor al vârfului împins Enciu, a ieșit în evidență și în minutul 23, când a înscris din nou, dar golul a fost anulat pe motiv de ofsaid. La cealaltă poartă, Hristu Chiacu a fost aproape de a egala, după un contraatac, în minutul 31, dar s-a opus bara. Iar în loc de 1-1, s-a făcut 2-0, fundașul stânga al Farului, Szalkai, finalizând, în minutul 36, cu un șut măiastru la colțul scurt, care l-a păcălit pe portarul Ciuculescu.

2-0 a și rămas scorul final, pentru că în partea secundă nu s-a mai marcat, cu toate că ambele echipe au mai avut câte două ocazii importante: Plămadă (62), Bardu (90), respectiv Șt. Radu (66) și Chiacu (88).

FARUL CONSTANȚA – CS BALOTEȘTI 2-0 (2-0)
Marcatori: Ivănică ”19, Szalkai ”36

G. Ciucă – Cl. Popa, D. Ciobanu, Straton, Szalkai -V. Ion, R. Neagoe (cpt.) – Pîslaru (Moroșanu ”89), Ivănică (Al. Muscă ”55), I. Plămadă (Bardu ”79) – M. Enciu
Rezerve neutilizate: Vl. Neagu – C. Dincă, Erdal Ali, B. Dumitru
Antrenor: Marian Pană

Ciuculescu – G. Lupașcu, Flămânzeanu, Ct. Păun (cpt.), M. Dobrescu – H. Chiacu, I. Sandu (Marinaș ”52), Corcoveanu, Buțică (Ciocănaru ”75) – Șt. Radu (V. Crăciun ”81), B. Oprea
Rezerve neutilizate: C. Tănase – V. Niță, N. Filip, Mande
Antrenor: Tudorel Dumitru

Stadion: Farul (Constanța); Spectatori: 100; Arbitru: Sorin Andrei Antonie (București); Asistenți: Florin Mihai Cosma (Piatra Neamț) și Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț); Jucătorul meciului: Robert Szalkai

Sursa: Ziua Constanța
Foto: Alexandru RAITA

Autor: Mihai Andries Publicat: 27 Oct. 2014, 11:33 Actualizat: 27 Oct. 2014, 11:34 Campionat
Pe aceeași temă