Falub: „Am pierdut nemeritat din prostia noastră”

15 Sep. 2012, 18:23 Campionat
Falub: „Am pierdut nemeritat** din prostia noastră

Poate nici în cele mai negre vise ale sale, Adrian Falub nu ar fi crezut că echipa sa va avea două puncte în clasament după trei etape și își va lua adio de la Cupa României după un meci cu Pîncota. Chiar dacă după aspectul meciului cu Unirea Alba Iulia, UTA nu merita să se întoarcă cu mâna goală acasă, tehnicianul arădenilor conștientizează faptul că lucrurile sunt tot mai complicate. „Adversarul a avut un singur șut pe spațiul porții și acela a fost gol. În rest, am dominat, am controlat meciul, în special în repriza secundă. Ratăm mult la câte ocazii de ne creăm, marea noastră problemă este finalizarea. Una peste alta, este o înfrângere nemeritată, am pierdut pe prostia noastră”, a spus Falub la finalul celor 90 de minute a confruntării de sâmbătă dimineață.

Antrenorul „alb-roșiilor” a discutat aproape zece minute după meci cu președintele Giovanni Catanzariti și Daniel Tudor, care – practic – face parte din viața clubului arădean de săptămâni bune. Din informațiile noastre, fostul goal-keeper preia încet atribuțiile unui director sportiv.

Sursa: Sport Arad

15 Sep. 2012, 18:23 Campionat
Tags:
Pe aceeași temă