Pe 11 iulie 2019, într-o conferință de presă, fostul comandant al clubului Steaua, Bixi-Pompiliu Mocanu, îl prezenta ca antrenor principal al echipei de fotbal pe Daniel Oprița, cel care plecase pe ușa din spate, demis pe 10 mai 2019, de la formația de Liga 2 CS Mioveni.
Deși conducătorii de la CS Mioveni și Daniel Oprița ajunseseră la un acord verbal în privința rezilierii contractului, acest lucru nu s-a mai realizat nici astăzi, aproape la un an distanță. Astfel, între clubul argeșean și antrenorul reșițean a început un litigiu care și acum se află pe masa Comisiei de Recurs a FRF.
Constantin Stancu, directorul executiv al CS Mioveni, echipă care se află acum pe locul 2 în Liga 2, poziție direct promovabilă, și-a expus, pentru ProSport, punctul de vedere despre acest caz.
Constantin Stancu: „Nu am întâlnit în viața mea un asemenea antrenor!”
Telu Stancu a mărturisit că, până la urmă, a apărut la Asociația Municipală de Fotbal București (AMFB) un contract al lui Daniel Oprița, înregistrat de CSA Steaua, deși fostul fotbalist susține și în aceste momente că el nu lucrează oficial la echipa din Ghencea, liderul Ligii a 4-a București.
„Conduc această formație de șapte ani, dar nu am întâlnit în viața mea un asemenea antrenor, care să ne facă atâtea și atâtea probleme. El nici până la această oră nu a mai venit la club să semneze rezilierea contractului, așa cum ne înțelesesem verbal.
În actele noastre, Daniel Oprița figurează în continuare ca și antrenor principal la Mioveni și cu toate acestea el a refuzat să se mai prezinte la serviciu. I-am și trimis o înștiințare cu privire la faptul că noi îl chemăm la muncă, dar el tot nu a dorit să vină. Dacă tot figurează în acte la noi ca antrenor principal și ne aflăm în litigiu cu el, cerându-ne banii și pe aceste luni, atunci îl anunțăm că nu are acordul nostru să tot iasă pe la televizor și să vorbească de noi. El este în continuare angajatul nostru, nu?”, a spus Stancu pentru ProSport.
CS Mioveni a cerut și sprijin din partea AMFB, însă nu li s-a răspuns în scris.
„Dar noi ne-am trezit cu el într-o conferință de presă prezentat ca antrenor principal la Steaua din Liga 4. Apoi ne-am trezit că ne cere și toți banii până la sfârșitul contractului, deși, inițial, ne înțelesesem cu el să reziliem contractul pe cale amiabilă. Ajunsesem la un acord și ce sumă de bani să primească. La vremea aia Oprița era și cu banii la zi.
Dar domnul Daniel Oprița persiflează acum pe toată lumea și spune că el nu are nicio treabă oficial cu Steaua. El este băiat deștept, iar noi proști, nu? Am trimis la comisii toată documentația pe care o avem și demonstrăm că omul ăsta este antrenor principal la echipa din Liga a 4-a și conduce și antrenamentele în Ghencea. Am aflat că a și apărut un contract al său înregistrat la AMFB și am solicitat să vedem pe ce funcție este el trecut acolo.
Este antrenor, portar, masor, paznic? Cei de la AMFB ne-au răspuns la solicitare și ne-au confirmat faptul că este un contract al lui Oprița înregistrat din decembrie. Însă, nu ne-au spus, în scris, și pe ce funcție este trecut Oprița. Săptămâna trecută trebuia să aflăm decizia finală de la Comisia de Recurs, dar a fost amânată”, a mai spus conducătorul CS Mioveni.
Daniel Oprița (foto, al doilea din stânga) și Constantin Stancu (foto, primul din dreapta), la conferința de presă în care primul era prezentat oficial ca antrenor la CS Mioveni
Lumânare se face că nu știe pe ce funcție este Oprița trecut în contractul cu Steaua
ProSport a luat legătura cu Marian Lumânare, președintele AMFB, iar acesta a evitat să ofere un răspuns concret față de funcția pe care Daniel Oprița o are trecută în contractul înregistrat în decembrie.
„Nu prea vreau să mă bag eu în acest conflict, dar parcă îmi aduc aminte că este totuși un contract al lui Daniel Oprița înregistrat la noi. Noi le-am și oferit toată documentația celor de la Mioveni, iar avocata dânșilor ne-a mulțumit frumos pentru concursul nostru față de acest demers. Le-am răspuns în legătura cu solicitarea contractului domnului Oprița.
Știu că săptămâna trecută a fost un termen de proces între Oprița și Mioveni. Dar, vă rog să mă credeți că nu știu pe ce funcție este trecut Oprița în acel contract. Acest lucru îl știu doar cei de la departamentul nostru juridic, nu eu”, a spus Lumânare.
Daniel Oprița (al doilea din stânga) și Bixi-Pompiliu Mocanu (în centru), la conferința de presă de prezentare a celui dintâi ca antrenor la Steaua, la o perioadă relativ scurtă după demiterea sa de la CS Mioveni
Înlocuitorul lui Daniel Oprița la CS Mioveni a fost întotdeauna „secund”. Claudiu Niculescu e director tehnic tot din această cauză
În cele 13 etape din sezonul trecut al Ligii 2 în care a antrenat CS Mioveni, Daniel Oprița a înregistrat patru victorii, trei egaluri și șase înfrângeri. Obiectivul său era să creeze o echipă care în această ediție de campionat să lupte pentru promovare.
În locul său, CS Mioveni l-a numit antrenor pe Marius Stoica, iar pe toată durata în care acesta a condus echipa, până pe 2 martie 2020, a fost în acte ca „secund”. Acum, înlocuitorul lui Stoica, Claudiu Niculescu, are funcția de director tehnic, tot pentru că Oprița ocupă postul de antrenor principal, după aproape un an de când a plecat de la club.
După ce era demis de la CS Mioveni, iar Liga2.ro scria despre Daniel Oprița că e antrenor demis, acesta ruga conducătorii clubului argeșean să transmită că nu a fost dat afară, ci cele două părți au ajuns la un acord de reziliere amiabilă. Reziliere care nici până în acest moment nu s-a realizat.
Iată ce spunea Daniel Oprița în momentul în care era prezentat ca antrenor la Steaua:
„Este clubul la care am cunoscut cele mai mari performanțe. Eu când am jucat, era Steaua București, am jucat în Ghencea. Mă întorc, sunt bucuros, emoționat, știu că suporterii și toți steliștii au așteptări mari de la noi și trebuie să nu-i dezamăgim, pentru că nu putem să mai ratăm încă un sezon, să nu promovăm. Niciodată nu este ușor, chiar dacă, la prima vedere, suntem favoriți clar. Și eu mă gândesc, este un risc și pentru mine să vin în Liga 4 și să nu reușesc.
Ar fi o nereușită foarte mare pentru mine, nu vreau să risc lucrul acesta. Sigur că va fi nevoie de mai mulți jucători, obiectivul nu s-a îndeplinit. Trebuie să venim cu jucători noi. O să fac o evaluare la jucătorii din sezonul trecut și cu jucătorii pe care eu îi doresc vreau să facem o echipă bună cu care să nu avem probleme în acest sezon. Să vedem dacă se poate scoate acest sistem cu play-off, pentru că nu mi se pare în regulă.”
Articol scris de Daniel VLAD