„Eu n-aș putea să mă bucur dacă aș câștiga într-o asemenea manieră”

Florin ALBOIU 20 Nov. 2010, 15:46 Campionat

La finalul partidei CSM – ALRO 1-0, antrenorul Slatinei,
Corneliu Papură a acuzat dur arbitrajul centralului Florin
Ghimbășan(Brașov) și al asistenților Gabriel Dan și Bogdan
Ghiorghioiu (ambii Timișoara).

„Am jucat în mare inferioritate, Vâlcea a avut un
jucător în plus, plus trei oameni în negru. Kalai nu trebuia
eliminat, jucătorul vâlcean s-a lovit singur în cădere, dar
arbitrii, dacă văd un pic de sânge la Vâlcea, dau imediat
eliminare. O eliminare este cel mai mare avantaj ce poate fi creat
unei echipe. Eu unul, nici măcar nu m-aș bucura să câștig vreodată
de asemenea manieră, cum a făcut-o azi CSM-ul. Dar, mă așteptam la
șa ceva, pentru că vorbisem și cu cei de la UTA și Iași, care au
pățit la fel. Sunt dezgustat de cele întâmplate, Vâlcea se teme de
ea, se luptă să rămână în Liga a II-a. Am fost dezavantajați de
arbitraj și la Mioveni, și acasă cu Bihor, sper să fim lăsați să
jucăm la ultimul meci pe care îl mai avem din tur. Dacă acum se
întâmplă așa ceva, vă dați seama în retur ce presiune va fi pentru
puncte. Obiectivul echipei noastre rămâne construirea unei echipe
competitive și evitarea retrogradării”
a declarat
Papură.

Articol scris de Adi
Georgescu

Florin ALBOIU 20 Nov. 2010, 15:46 Campionat
Pe aceeași temă