Eftimie le răspunde contestatarilor săi: „De când sunt în fotbal n-am primit atâtea înjurături ca aici. Nu am venit aici să fiu dușmanul cuiva. Am venit să ajut cât pot, cât mă pricep”

Marius ANGHEL 01 Oct. 2017, 11:36 Campionat
Eftimie le răspunde contestatarilor săi:**

La al doilea meci consecutiv disputat pe teren propriu, FC Argeș n-a mai reușit o victorie, ci doar o remiză, însă și adversarul a fost unul mult mai bun. După 1-0 cu Sportul Snagov, piteștenii au terminat la egalitate, ieri, scor 0-0, cu Chindia Târgoviște, echipă care cu acest punct a urcat pe locul 3 în clasament, poziție care duce la barajul de promovare. În schimb, FC Argeș a ajuns la 15 puncte acumulate în 10 etape și se află pe locul 8.

După două săptămâni în care n-a mai ieșit în fața presei, preferând să-l trimită la declarații pe secundul său Iulian Crivac, fapt care a adus tot felul de zvonuri, că nu mai e dorit pe banca echipei piteștene, antrenorul principal al FC Argeș, Iordan Eftimie, a venit la conferință să își spună părerea despre meciul cu Chindia.

Eftimie s-a declarat mulțumit cu punctul luat de echipa sa în partida cu Chindia, fiind convins că acest punct câștigat poate conta mult la finalul sezonului.

„Știam că ne așteaptă un joc destul de dificil cu una dintre cele mai bune echipe din serie. Au un nucleu de jucători omogen, joacă cam în aceeași formulă de vreo doi-trei ani. Se cunosc destul de bine, au închegate relațiiei de joc. Am încercat să câștigăm, dar n-am reușit. Per total, eu sunt mulțumit de echipă, pentru că au avut atitudine. Păcat că n-am introdus mingea în poartă. E un punct câștigat și poate în economia campionatului va conta. Astăzi nu am avut situații clare de a marca. Nu am pus presiune pe adversar. Le-am spus jucătorilor mei să nu abuzăm cu centrările, pentru că cei de la Chindia îi au pe Ispas și Vătavu, doi fotbaliști cu un joc foarte bun de cap, dar noi asta am făcut. În loc să luăm acțiuni individuale, să facem un-doi-uri și să pătrundem pe culuarele care puteau apărea, nu am făcut-o. Băieții sunt dezamăgiți pentru că puteau mai mult. Am și riscat puțin pe final. Puteam să și pierdem”, a spus Eftimie la finalul meciului cu Chindia.

„N-am primit atâtea înjurături de când sunt în fotbal”

Eftimie a comentat și scandărilor unor spectatori care pe parcursul meciului, dar și la final lui i-au cerut demisia. „Demisia mi se cere după etapa a doua sau chiar după prima. Sunt dezamăgit de unii dintre spectatori, pentru că nu toți au aceeași opinie. De când sunt în fotbal n-am primit atâtea înjurături ca aici. Pe facebook, pe mesajele pe care le trimit. Eu nu am venit aici să fiu dușmanul cuiva. Am venit să ajut cât pot, cât mă pricep. La un moment dat o să fiu înlocuit, dar nu asta e problema. S-a scris în ziar că săptămâna trecută s-a negociat rezilierea contractului. Nu e nimic adevărat. Și băieții sunt foarte afectați de înjurăturile care vin din tribună. Sunt niște grupuri de spectatori care îi înjură imediat cum greșesc un pas. Se greșește pentru că sunt oameni. În loc să-i încurajeze, ei îi înjură. Unora le e frică să dea o pasă de trei metri. Înțeleg că spectatorii sunt avizi de fotbal și își doresc ca echipa să fie unde a fost. Și noi ne dorim același lucrurile se pot face cu pași mărunți. Și eu mi-aș dori ca echipa să joace foarte bine și să câștigăm meci de meci. Este alt nivel față de anul trecut, iar când greșești, adversarul te taxează”, a mai spus Iordan Eftimie.

În etapa următoare, FC Argeș joacă în deplasare la București, cu Metaloglobus, echipă aflată pe locul 15, cu 11 puncte.

Articol scris de Marius DUINEA

Marius ANGHEL 01 Oct. 2017, 11:36 Campionat
Pe aceeași temă