Duelul cu Dosso l-a lăsat pe Paul fără un rinichi! Portarul Luceafărului nu avea nici splină

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 20 Apr. 2013, 15:20 Actualizat: 21 Apr. 2013, 16:07 Campionat
Duelul cu Dosso l-a lăsat pe Paul fără un rinichi!  Portarul Luceafărului nu avea nici splină

Spectatorii meciului UTA – Luceafărul Oradea l-au fluierat la scenă deschisă pe portarul Dumitru Paul, când acesta a căzut și a stat minute bune pe gazon după contactul fizic involuntar cu Sindou Dosso. Probabil, arădenii credeau că orădeanul trage de timp, dar nu a fost deloc așa. După ce a fost înlocuit cu Sălăjan, goal-keeperul „roș-albaștrilor” a ajuns la Spitalul Clinic Județean Arad, de unde – însă – a fost externat după investigații superficiale.

Paul s-a întors acasă cu restul delegației orădene, însă în noaptea de vineri spre sâmbătă s-a simțit rău și a ajuns la Serviciul Urgențe a Spitalului Județean al orașului de pe Crișul Repede. Aici, i s-a descoperit un hematom pe rinichiul stâng, așa că medicii au fost nevoiți să intervină chirurgical și să-i scoată organul. În prezent, portarul se află la terapie intensivă, dar când va părăsi spitalul, probabil, își va anunța și retragerea din activitate. La 22 de ani, Dumtru Paul nu are nici splină.

„Alb-roșii” sunt șocați de cele petrecute cu fotbalistul advers. „Nu pot să cred ce aud, îmi pare atât de rău pentru Paul. Îi urez multă sănătate, pentru că aceasta este cea mai importantă, dincolo de orice rezultate sau ambiții sportive. Clubul UTA e alături de fotbalistul Luceafărului, regretăm enorm cele întâmplate”, a precizat Adrian Falub, antrenorul „textiliștilor”.

 

VEZI VIDEO CU ACCIDENTAREA LUI DUMITRU PAUL

Dumitru Vlad Paul va împlini pe 18 mai 23 de ani și a mai jucat la FC Bihor, ACU Arad, Ariesul Turda și Unirea Floresti. Cu echipa de juniori a FC Bihor a devenit campion național, iar în finala cu Steaua a apărat patru lovituri de departajare fiind comparat atunci cu Helmuth Duckadam. În anul 2007, când era junior la FC Bihor s-a ciocnit violent cu un atacant de la Bega Timisoara și a fost nevoie de o operație pentru extirparea splinei care era ruptă în două.

Sursa: Sport Arad
Foto: Bogdan Samoilenco

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 20 Apr. 2013, 15:20 Actualizat: 21 Apr. 2013, 16:07 Campionat
Pe aceeași temă