La primul meci ca titular în acest campionat, portarul Vâlcii, Dragoș Geantă, a avut o evoluție bună contra celor de la FC Caransebeș, remarcându-se printr-o intervenția decisivă, la scorul de 1-0.
„Nu am avut emoții, a fost un meci bun al nostru, al întregii echipe. Ca portar, trebuie să fii foarte concentrat, să ai un pic de nebunie și să ieși pe mingi. Aveam nevoie de victorie, avem nevoie în continuare să ne menținem pe linia asta, să muncim mult în continuare pentru a ne îndeplini obiectivul. Dacă vom fi o familie și ne vom dărui ca în acest meci, vom reuși” a declarat goalkeeper-ul CSM-ului.
Dragoș Geantă a apărat în acest sezon doar în Cupă, iar sâmbătă a fost titularizat pentru prima dată în actuala ediție de campionat, în detrimentul lui Fildan. După mult timp, el a jucat alături de fratele său mai mare, Bogdan Geantă. „Eu am așteptat să îmi vină rândul, când mi-a venit, am dat tot ce e mai bun, domnul antrenor decide cine apără. Și-a făcut treaba celălalt portar, a apărat foarte bine, acum mi-a venit mie rândul, am intrat și dau ce pot pentru echipă. Mă bucur când joc alături de fratele meu Bogdan, dar suntem frați cu toții în această echipă” a mai spus portarul vâlcean.
Articol scris de Adi Georgescu