În urma celei mai recente testări efectuate pentru COVID-19, echipa de Liga 3 Viitorul Dăești a descoperit că îi are pozitivi pe antrenorul principal Lucian Giurcă și jucătorul George Neacșu, ambii intrând la izolare pentru două săptămâni. Astfel, la deplasarea de azi, de la Copșa Mică, unde trupa vâlceană va întâlni Gaz Metan Mediaș 2, Viitorul va fi condusă de antrenorul de portarii Dragoș Geantă, care are doar 28 de ani.
În schimb, jucătorii Florin Costea, Octavian Vasile, Gabriel Rizea și Marius Diaconescu au fost declarați vindecați de COVID-19 și au revenit în lot după ce au stat două săptămâni în izolare, astfel că fac deplasarea și la acest meci din etapa a 8-a a Ligii 3. Aceștia nu vor mai fi retestați trei luni de zile, conform noului protocol medical pentru competiții.
”Este clar că ei nu pot fi titulari, după 14 zile de stat în casă, dar sper ca ei să poată juca în repriza secundă. Îmi doresc să luăm trei puncte cu Gaz Metan 2, fiindcă avem mare nevoie”, a declarat antrenorul interimar Dragoș Geantă.
Partida Gaz Metan Mediaș 2 – Viitorul Dăești, din etapa a 8-a a Seriei 7 din Liga 3, se va disputa azi, de la ora 15:00, la Copșa Mică.
În clasament, după șapte etape, Gaz Metan Mediaș 2 ocupă locul 2, cu 13 puncte, dar are și o restanță, în timp ce Viitorul Dăești se situează pe poziția a 6-a, cu 7 puncte.
https://liga2.prosport.ro/liga-3/florin-costea-si-alti-trei-jucatori-de-la-viitorul-daesti-pozitivi-la-coronavirus-19153790
https://liga2.prosport.ro/special/fotbalistii-vindecati-de-covid-19-nu-vor-mai-fi-retestati-timp-de-trei-luni-de-zile-noul-protocolul-medical-pentru-desfasurarea-competitiilor-19154889