Dragalina a adus salvarea și matematic

Publicat: 17 May. 2012, 17:10 Actualizat: 17 May. 2012, 17:12 Campionat

Obiectiv îndeplinit. FC Olt s-a impus cu scorul de 1-0 în partida susținută pe terenul celor de la Juventus București și și-a asigurat matematic rămânerea în Liga a II-a. Dragalina a înscris unicul gol al întâlnirii din Colentina. La prima prezență în eșalonul secund, FC Olt Slatina a reușit să atingă obiectivul evitării retrogradării.

Alb-vișiniii au câștigat întâlnirea disputată în compania unei contrandidate în lupta pentru supraviețuire, Juventus București, și cu trei runde înainte de final au un avans de zece puncte față de zona locurilor ce duc în Liga a III-a. Victoria elevilor lui Dan Oprescu a fost adusă de Dragalina, care în minutul 61 a înscris cu o reluare din interiorul careului.

„Principalul” celor de la FC Olt s-a declarat mulțumit de evoluția echipei în ultimele etape de campionat.

În urma acestui succes, FC Olt a urcat pe locul al 12-lea în clasament, cu 30 de puncte acumulate. În etapa viitoare, alb-vișiniii vor obține o victorie la masa verde, ca urmare a retragerii din campionat a celor de la Arieșul Turda.

JUVENTUS BUCUREȘTI – FC OLT 0-1 (0-0)
Dragalina (58)

Antrenor: Emil Floruț
Sardescu – F. Amet, Bârsănel, Ianuși (cpt.) (’60 D. Ninu), H. Crișan – C. Petrescu, Cruceru (’75 Cr. Daia), Bustea, G. Tene – Bănuță, M. Damaschin (’63 Busuioc)

Antrenor: Daniel Oprescu
Cr. Bordea – Corneanu, P. Irimescu, Lengyel, Crușoveanu (’77 Giurcă) – D. Andrei (’66 Melcea), Polgar, Aug. Chiriță (cpt.) (’57 Bogdanovici), Bancu – Dragalina, Burcea

Sursa: Olt TV
Foto: Alexandru ERIMIA

Publicat: 17 May. 2012, 17:10 Actualizat: 17 May. 2012, 17:12 Campionat
Pe aceeași temă