Dochița nu-și explică jocul „stegarilor” cu Metalul. „În repriza secundă, echipa a fost de nerecunoscut, parcă în teren erau alți jucători”

Marius ANGHEL 08 May. 2017, 14:18 Campionat
Dochița nu-și explică jocul

După eșecul de pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila, „stegarii” au mai bifat un rezultat rușinos: 1-1 la Ghermănești cu o formație practic retrogradată, Metalul Reșița. După acest egal, FC Brașov s-a îndepărtat la patru puncte de Sepsi, care e pe locul 3, însă are un meci mai puțin disputat, și e la cinci puncte de UTA, a doua clasată, astfel că și-a redus simțitor șansele la promovare, cu cinci etape înainte de finalul sezonului.

După o primă repriză în care „stegarii” au părut zmei, în partea secundă elevii lui Țălnar au fost mielușei și nu au jucat nimic. Să te joci pur și simplu cu ocaziile în fața unui adversar care nu a ajuns practic la poarta lui Mutu în prima repriză, apoi să te prăbușești, inexplicabil în partea secundă, ridică multe semne de întrebare. În prima repriză, brașovenii au deschis scorul prin tânărul Ștefan Răchișan, în premieră titular, și au mai ratat alte câteva ocazii foarte mari prin Chitoșcă sau Sburlea în două rânduri.

În partea secundă, rolurile s-au schimbat, „stegarii” au fost de nerecunoscut, în timp ce gazdele s-au trezit și au reușit egalarea prin Mihai Dina după o greșeală colectivă în defensiva brașoveană. Se putea termina și mai rău, pentru că elevii lui Mihai Stoica au mai avut câteva șanse de a marca, în timp ce brașovenii puteau da lovitura în prelungiri prin Angelescu, care nu l-a putut învinge din câțiva metri pe Botaș.

„Măcar să fi jucat pentru orgoliul lor”

Vasile Dochița, administratorul special al FC Brașov, a spus că egalul cu Metalul Reșița, este un rezultat rușinos. „A fost un meci cu două reprize total diferite. În prima repriză am jucat bine, am marcat prin Răchișan și mai puteam înscrie și alte goluri. În repriza secundă, echipa a fost de nerecunoscut, parcă în teren erau alți jucători! Chiar nu-mi pot explica evoluția din partea secundă. Să nu poți câștiga în fața ultimei clasate e rușinos. Măcar să fi jucat pentru orgoliul lor. Singurul câștig din acest meci este Răchișan, un tânăr jucător care și-a câștigat un loc de titular”, a spus, pentru Monitorul Expres, Vasile Dochița, prezent la meciul de la Ghermănești.

„A fost o adevărată harababură”

Nici jucătorii nu au putut explica haosul din repriza secundă. „În partea secundă a fost o adevărată harababură și pe fond de oboseală, dar acest lucru nu scuză cu nimic rezultatul. Trebuia să câștigăm, însă așa cum ne antrenăm, așa și jucăm…”, spuneau jucătorii brașoveni.

După meciul de la Ghermănești, „stegarii” au primit două zile libere, un fel de concediu neplătit.

De partea cealaltă, cu acestă remiză, Metalul Reșița a retrogradat matematic în Liga 3.

METALUL REȘIȚA – FC BRAȘOV      1-1
Mihai Dina 63′ / Ștefan Răchișan 24′

Botaș – Dănănae, C-tin Dima, Cr. Munteanu (cpt.), Val. Lupu – Dr. Matei (Oancea 81′), Al. Radu, Borțoneanu, Alin Pătrașcu (Oct. Vasile 70′) – Buduroi, Dina
Rezerve neutilizate: Vl. Ignat – Gab. Nedelcu, M. Ciobanu, I. Dragomir, Al. Ionescu
Antrenor: Mihai Stoica

D. Mutu – Poverlovici (cpt.), I. Șerban, P. Iacob, Ct. Stan – Chitoșcă (Enceanu 55′), Vl. Munteanu, Tripșa, Răchișan (Angelescu 70′) – I. Popa (Goge 81′), Sburlea
Rezerve neutilizate: Fl. Iacob – Cristil, D. Ciobanu
Antrenor: Cornel Țălnar

Stadion: Voința (Ghermănești); Arbitru: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Asistenți: Marius Florin Badea (Râmnicu Vâlcea) și Doru Zamfir (Slatina).

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 08 May. 2017, 14:18 Campionat
Pe aceeași temă