Doar atmosfera a fost de Liga 1! Remiza care nu ajută nici Chindia, nici Petrolul

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 11 Mar. 2019, 11:55 Campionat

Așteptat de 21 de ani pe „Eugen Popescu”, Chindia – Petrolul a umplut tribunele. Peste 6.000 de oameni pe bătrânul stadion, închis pe jumătate de la ultima dispută de orgoliu cu prahovenii, alte câteva sute rămași afară, până la pauză, atmosferă de meci mare și speranțe de promovare, în ambele tabere. Într-un oraș în care traiul este tot mai greu, atâtea suflete se mai adună doar la evenimente politice, însă acolo prezența e pe bază de tabel, iar transportul vine la pachet cu sandvișul și sticla de apă.

Pentru meciul cu Petrolul, fanii Chindiei au venit la stadion cu trei ore înainte de start și au așteptat cuminți deschiderea porților. Organizare ireproșabilă, civilizată, cu toate problemele existente la arena în care nu s-a mai investit serios de dinainte de Revoluție. Miza jocului, dar și presiunea de a juca în fața unor tribune arhipline i-au copleșit pe târgovișteni.

„A fost cel mai frumos meci pe care l-am jucat de când m-am apucat de fotbal”, a recunoscut tânărul mijlocaș al Chindiei Andrei Șerban (18 ani).

Chindia a început ofensiv: Florea (8) a cerut penalty la contactul cu Cezar Lungu, centralul a indicat exagerat simulare și cartonaș galben. A fost singura fază din primul mitan care a ridicat tribunele. Chindia și Petrolul s-au complăcut într-un joc plictisitor, urât, cu mingi bubuite la mare înălțime. La fel a fost și după reluare, totuși cu oaspeții mai curajoși. Nini Popescu (79) a semnat o șansă bună în contul galben-albaștrilor, dar Aioani a salvat impecabil. Chindia s-a prăvălit în ultimele minute spre poarta lui Lungu, dar în statistici vor rămâne doar cornerele, patru la rând, nu și golul revanșei față de remiza nedreaptă și frustrantă din 1998.

Galeria Petrolului a cerut demisia antrenorului

Fanii veniți în număr mare de la Ploiești, peste 600, cu mult peste numărul anunțat de organizatorii meciului (250), și-au apostrofat jucătorii în finalul jocului, solicitând și demisia antrenorului Mugurel Cornățeanu, după a doua remiză consecutivă, fără gol marcat din acțiune.

„Eu le cer scuze suporterilor, dar așa am gândit meciul, să nu pierd. Dacă șefii vor considera că trebuie să încheiem colaborarea, le voi respecta decizia”, a spus Cornățeanu, care le-a luat ochii șefilor cu cele două victorii din finalul anului 2018 (1-0 cu Sportul Snagov și 5-1 cu CS Balotești), atunci când s-a decis menținerea sa ca principal.

Altfel, pe banca Petrolului au stat în acest sezon trei antrenori, Leo Grozavu, Octavian Grigore și Mugurel Cornățeanu.

Petrolul e pe locul 5 în Liga 2 după 24 de etape, cu 50 de puncte, iar Chindia pe 4, cu 51 de puncte. Liderul Snagov a câștigat cu Brăila și a acumulat 55 de puncte.

„Multă lume vrea să vadă spectacol, dar sunt și astfel de jocuri, e presiune peste tot și echipele încearcă să adune puncte. Perfecțiune nu există, publicul își dorește spectacol, nu au fost ocazii, a fost un joc închis”
Viorel Moldovan, antrenor Chindia Târgoviște

CHINDIA TÂRGOVIȘTE – PETROLUL PLOIEȘTI 0-0

Aioani – Martac, Leca, Bg. Șandru, D. Panait – D. Novac, Liv. Mihai (Rață 83′) – Andr. Șerban (Dumitrașcu 72′), Cr. Neguț, D. Florea, Cherchez (cpt.)(A. Mihaiu 72′)
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – C. Dinu, Neicuțescu, Ad. Ioniță
Antrenor: Viorel Moldovan

C. Lungu – Borța, L. Cazan, Sarris, Țigănașu – Cr. Pușcaș, Bucșa – Rob. Moldoveanu, Malakyan (N. Popescu 57′), Șaim Tudor – Bg. Rusu (Arnăutu 81′)
Rezerve: Bolboașă – Alb. Olaru, Țicu, Kozoronis, Ștefănescu
Antrenor: Mugurel Cornățeanu

 Partida de la Târgoviște, de pe Stadion: „Eugen Popescu” (Târgoviște – Dâmbovița); Spectatori: 6.600; Arbitru: Iulian Dima (București); Asistenți: Gabriel Sabin Stroe (Pitești) și Marius Cristian Marchidanu (Brăila); Rezervă: Omar Cristian Dumitrică (Craiova); Observatori: Lucian Măiereanu (Brașov) și Adrian Petre (Buzău).

Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Ionuț IACOB

Ionuț MARIN, Marius ANGHEL 11 Mar. 2019, 11:55 Campionat
Pe aceeași temă