Odată cu despărțirea de ASA Târgu Mureș a antrenorul Laszlo Balint, petrecută marți, și managerul general al clubului, Dinu Gheorghe, pleca de la gruparea mureșeană. Conducerea echipei a ascuns această reziliere, având în vedere că în comunicatul de despărțire de Balint despre Dinu Gheorghe nu se specifica nimic, iar director general Cristian Cherteș refuza să comunice despre acest subiect. Contactat telefonic de reporterul Liga2.ro, fostul manager general al clubului din Târgu Mureș nu a vrut să vorbească despre motivele plecării sale, astfel că totul era învăluit în ceață.
Prezent în studioul emisiunii DigiSport Special de joi seară, acolo unde este invitat permanent, Dinu Gheorghe o povestit motivul real pentru care a acceptat oferta de la ASA Târgu Mureș și de ce acum a plecat, după mai puțin de trei luni.
„Am crezut că putem face ceva. M-am dus acolo pentru un om în care am crezut și în care în continuare cred că va reuși să readucă lucrurile la normal. Pentru Claudiu Maior (n.r. – omul care conduce din spate clubul. Fost viceprimar în Târgu Mureș, acum consilier personal al edilului Dorin Florea) m-am dus acolo. Asta este. Lucrurile la un moment dat se mai schimbă în viață, dar eu cred în continuare că va putea să ducă lucrurile la normal. Sunt mulțumit ce am făcut acolo, am construit în astea două luni și jumătate o echipă foarte tânără, foarte greu, nu a fost deloc ușor. Când am ajuns acolo erau patru jucători în lot, unii erau rămași acolo pentru că nu aveau altă soluție. Ce să mai. Am început greu de tot”, a spus Dinu Gheorghe.
„Mi s-a părut corect să fiu alături de el”
Iar motivul despărțirii a venit imediat. Principalul a fost solidaritatea cu antrenorul Laszlo Balint, cel despre care a spus că a cedat în cele din urmă după o serie de presiuni. Dinu Gheorghe nu a exemplificat ce fel de presiuni, însă, potrivit surselor Liga2.ro, unele dintre acestea au fost exercitate de director general Cristian Cherteș, cel care îl voia pe fiul său, Carlos Cherteș, în echipă, nu rezervă. Interesant este că antrenorul Laszlo Balint l-a avut elev pe Carlos Cherteș și în mandatul pe care l-a avut la Academica Clinceni.
„De ce am plecat? Pentru că la un moment dat lucrurile s-au inflamat puțin, nu pot să spun. Eu am plecat în primul rând pentru Gyuszi Balint, antrenorul care a fost la echipă până acum. Este un om care, îmi pare rău că poate i-am stricat în acest moment rostul și l-am dus la Târgu Mureș. El avea și alte oferte în vară. Sunt foarte mulțumit că am lucrat cu el, a făcut acolo lucruri extraordinare. Sunt convins că va fi un antrenor foarte bun, o să vedeți. Nu mă înșel când spun despre un antrenor că va fi foarte bun. Mi s-a părut corect că dacă el a cedat, nu a mai putut să facă față presiunilor la care a fost supus, și eu să fiu alături de el și să închei, pentru că așa e normal și corect în momentul în care noi am venit împreună. Dacă el ar fi fost vinovat, eu îl dădeam afară primul, dar, așa, i s-a făcut multă presiune și a cedat. Nu a putut să ducă mai departe această afacere”, a dezvăluit Dinu Gheorghe.
„Echipa asta, ajutată, poată să promoveze”
Apoi a refuzat să dea mai multe detalii despre ceea ce se petrece la ASA Târgu Mureș, însă a spus că are încredere că echipa își va reveni și cu ajutor va putea să își îndeplinească obiectivul, adică promovarea. „Dacă eram tare, vorbeam când eram acolo, și de bine și de rău. Acum, nu am fost tare, ce să mai vorbesc. Lucrurile sunt cum sunt, merg înainte bine, eu am încredere că echipa asta, ajutată, poată să promoveze, nu am niciun fel de îndoială. Dacă sunt ajutați, copiii ăștia pot promova”, a spus, la DigiSport, Dinu Gheorghe, care, întrebat ce fel de ajutor are nevoie ASA Târgu Mureș, a specificat: „Să aibă liniște financiară clubul și să fie lucrurile respectate cum trebuie”.
„Proiect e mult spus. Mai bine mă opresc”
În final, întrebat de realizatorul emisiunii, Vali Moraru, dacă nu îl pune pe gânduri mandatele destul de scurte pe care le are în ultima perioadă, oriunde merge, fie că a fost Dinamo, Rapid sau ASA Târgu Mureș, Dinu Gheorghe a explicat.
„De ce să mă pună pe gânduri? Ce să fac, să stau să mă mint pe mine? Poate am greșit că m-am dus? Ce să fac, ce să fac, să mă mint pe mine? Dacă eu consider că lucrurile în momentul ăsta… eu nu mai pot să fiu în acel… proiect e mult spus, în acea grupare, mai bine mă opresc. La Rapid s-a întâmplat că a fost faliment. Ce vină am eu? Poate nu sunt inspirat în momentul ăsta și aleg soluții mai puțin bune”, a spus fostul manager general al ASA Târgu Mureș.
În final, Dinu Gheorghe a spus că e încrezător că Claudiu Maior va repune pe picioare clubul ASA Târgu Mureș: „Sunt convins că acolo lucrurile se vor redresa. Eu am încredere multă în Claudiu Maior și sper că lucrurile se vor redresa. Nu e ușor. Acum s-a aprobat acel plan de reorganizare. În clipa de față se încearcă niște susțineri financiare care să ajute clubul, deci o să fie poate mai bine. Eu îmi doresc asta și le doresc numai bine”.
În primele șase etape ale Ligii 2, ASA Târgu Mureș cu Laszlo Balint antrenor a înregistrat următoarele rezultate: 2-1 cu Știința Miroslava (a), 6-0 cu Foresta Suceava (d), 3-2 cu Luceafărul Oradea (a), 2-3 cu Ripensia Timișoara (d), 1-1 cu Sportul Snagov (a) și 2-1 cu Dacia Unirea Brăila (a). Astfel, după șase etape și cu 13 puncte în clasament, ASA ocupă locul 3 în Liga 2, după AFC Hermannstadt (15 puncte) și Ripensia Timișoara (14 puncte).
În etapa a 7-a a Ligii 2, ASA Târgu Mureș joacă vineri, 8 septembrie, de la ora 18:00, la Pitești, cu FC Argeș. Echipa piteșteană se află pe locul 5, cu 11 puncte.
Articol scris de Marius ANGHEL