ACU a avut parte de-o vară normală,
pregătindu-și sezonul în liniște și cu stabilitate financiară. UTA
a suferit serios din acest punct de vedere, însă meciul direct n-a
scos în evidență plusurile trupei studențești care a evoluat cu o
teamă exagerată, fiind dominată copios.
UTA a trecut cu emoții de ACU Arad,
suferind mult și inutil în condițiile în care adversarul a fost
mult sub așteptări, nearătând practic nimic, în afara unei apărări
supraaglomerate și a refuzului de-a juca, de-a se descoperi. A fost
o victorie meritată, dar transpirată serios, în care și șansa a
avut un rol important, având în vedere că golul lui George Țucudean
a venit cu două minute înainte de finalul timpului regulamentar,
însă un rezultat de egalitate ar fi fost prea dur pentru UTA și
complet nemeritat pentru ACU, oficialii clubului universitar
recunoscând asta.
Dominare haotică, dar
cu tendința de-a pune mingea jos
Obligată să se așeze în sistemul 3-4-1-2 de absențele fundașilor
laterali Mihuț și Neagu, antrenorii nefiind dispuși să riște cu
Miheț și cu un fundaș stânga improvizat, lotul neoferind o a doua
soluție, UTA a dictat ritmul jocului, pe care l-a controlat încă
din start, însă a suferit mult, în principal pentru că n-a găsit
soluții pentru a sparge blocul defensiv supranumeric, dispus în
preajma propriului careu al celor de la ACU.
E adevărat, tehnicienii utiști
și-au luat și măsuri de siguranță, folosind doi mijlocași cu profil
defensiv, Chindriș și Alin Ignea, fiind probabil influențați de
parcursul bun al celor de la ACU până la jocul de vineri seara. Mai
important este că Bătrâna Doamnă, deși a dominat haotic în general,
s-a străduit să pună mingea jos, să intre în combinații, acceptând
să-și dezvolte jocul pe spațiile scurte oferite de ultra-defensiva
trupă a lui Bogoșel, fără să fie prea tentată de pasa lungă.
Sigur, UTA n-a excelat, deoarece
doar Nădăban, Purece și apoi Tolmbaye au fost singurii care și-au
asumat responsabilități serioase la construcție ori, mai corect,
pentru aprovizionarea atacanților cu mingi utile. Chindriș și Ignea
au jucat la siguranță, preferând să nu se complice inutil, în timp
ce Gîlcă, deși s-a străduit, n-a avut realizări. Un plus l-a adus
și ivorianul Diarra, un jucător cu fantezie care va începe, cu
siguranță, să joace mai mult.
Paul, o descoperire
interesantă pentru ACU
Și pentru că ACU n-a făcut decât să se blocheze undeva la 25-35
metri de propria poartă, alegând să joace în stilul echipelor mici
și fricoase, deși ar fi avut argumente să încerce mai mult, jocul
de vineri seara a lăsat senzația că e plictisitor. Ocaziile mari
ale Bătrânei Doamne au venit abia la mijlocul reprizei secunde,
însă utiștii au avut apariții periculoase și până atunci,
scoțându-l la rampă pe portarul Paul, o descoperire interesantă a
celor de la AC Universitatea.
Per ansamblu, având în vedere că a
fost obligată să schimbe sistemul obișnuit, neavându-i pe Mihuț și
Neagu, dar ținând cont și de absența lui Voiculeț din primul 11,
golgeterul intrând nerefăcut, UTA se poate declara mulțumită. Au
mai fost cele trei faze litigioase, cel puțin cea cu Țucudean și
portarul Paul fiind tratată greșit de centralul Bordean.
ACU, o echipă
fricoasă
ACU? Greu de înțeles de ce trupa pregătită de Costel Bogoșel a
jucat atât de prost. Echipa Universității Goldiș avea destule
argumente pentru a încerca un joc mai curajos. În primul rând, ACU
nu avea nimic de pierdut. Nu trebuia să demonstreze nimic, nimănui,
nu avea nici un fel de presiune, în afara ambițiilor firești de-a
câștiga pe terenul Bătrânei Doamne.
În fond, spre deosebire de UTA, ACU
a avut parte de stabilitate și liniște de-a lungul verii, când a
avut ocazia să se pregătească normal, să-și caute soluții pentru
completarea lotului și să se așeze din punct de vedere
tehnico-tactic. UTA n-a avut nimic din toate acestea și nu dispune
nici acum de liniștea financiară a celor de la AC Universitatea,
însă diferențele de motivație și concentrare au anulat toate
plusurile pe care le-a deținut trupa din Aradul Nou.
Mai mult, jocul UTA – ACU a semănat
mult cu cel pe care gruparea studențească l-a susținut împotriva
celor de la CFR Cluj în Cupa României, studenții fiind la fel de
dominați.
Articol scris de Sebastian
Șiclovan