Dică: „Îi rog în ultimul ceas pe acești patroni este să cedeze acțiunile”

Mihai Andries 18 May. 2014, 08:43 Campionat
Dică:**

Lovitura primită de Rapid București, după ce apelul făcut la Comisia de Licențiere privind acordarea licenței de Liga 1, nu a rămas fără reacții. Unul dintre cei care a comentat virulent la adresa conducerii clubului din Giulești a fost mijlocașul Emil Dică. Acesta a comentat ieri la emisiunea Digi Sport Special situația în care se află Rapidul acum

„Sper să ne câștigăm la TAS dreptul de a juca în Liga 1. Tot ce îi rog în ultimul ceas pe acești patroni este să cedeze acțiunile. Să lase Rapidul în pace, că este o pălărie prea mare pentru ei! Nu sunt potenți financiar, nu au puterea necesară. Termenul de „patron” este o poreclă pentru ei. Noi vom juca până la capăt!”, a comentat mijlocașul.

„Mister ne-a zis (n.r. despre decizia de la Apel), vă dați seama, e frustrant pentru noi. E al doilea sezon în care practic ni se ia dreptul de a juca în prima ligă. Anul trecut am terminat pe locul 8, acum suntem pe locul 2, la 5 puncte de locul 3. Anul trecut ne-am câștigat de două ori dreptul de a juca în Liga 1. Din păcate, am fost obligați să jucăm în liga a doua. Acum, din câte am aflat, vom juca și sezonul viitor în liga a doua.

Singurii care au fost alături de noi au fost suporterii, dar cred că principalii vinovați sunt cei care practic sunt patronii echipei. Pentru mine, Rapid nu are patroni în momentul de față, de când echipa a fost preluată de la domnul George Copos, Rapid a rămas fără patroni. Sunt doi oameni care nu au investit absolut nimic în acest club, au venit să-și facă reclamă pe spatele Rapidului. Domnii patroni, dacă pot să le spun așa, doar și-au făcut reclamă pe spatele Rapidului. În rest, absolut nimic, credeți-mă”, a mai declarat Emil Dică, fost component al echipei care a jucat sferturile Cupei UEFA în 2006.

Pentru a promova matematic, Rapid mai are nevoie de cel puțin șase puncte în ultimele patru etape, cu SC Bacău, ACS Berceni, CSMS Iași și Unirea Slobozia.

 

Mihai Andries 18 May. 2014, 08:43 Campionat
Pe aceeași temă