Derby-ul codașelor, încheiat la egalitate

03 Apr. 2010, 16:03 Campionat

Astăzi, în a 22-a etpă a ligii a
doua de fotbal, CSM Râmnicu Sărat a întâlnit pe teren propriu
Tricolorul din Breaza, echipă ce în turul campionatului a reușit să
se impună în fața râmnicenilor cu scorul de 4-0.

La începutul partidei ambele echipe
au pornit cu gândul la victorie, în speranța că cine va câștiga în
partida de azi va reuși să se salveze de la retrogradare, având în
vedere că între cele două combatante era o diferență de doar trei
puncte.

Partida a început cu oaspeții în
atac având și două posibilități de a deschide scorul prin Răuță și
Vișan. CSM-ul nu a renuțat la luptă și a încercat să pună în
pericol poarta lui Anghelache. Cei care au marcat au fost
tricolorii în urma unui corner. Căpitanul oaspeților putea mări
avantajul echipei sale, însă singur cu portarul a trimis pe lângă.
Partea secundă a început la fel pentru brezeni cu aceiași doi
finalizatori Răuță și Vișan care au pus în pericol poarta apărată
de Toader.

Cu 13 minute înainte de final,
același Vișan putea încheia partida, dar șutul acestuia a fost
reținut de Toader. În minutul 85 avea să vină egalarea din partea
lui Tîrîlă care a reluat cu capul în plasă, mingea fiind deviată de
un apărător al tricolorilor.

CSM-ul a
început partida cu:
Toader, Răpițeanu, Tîrîlă ( C ),
Costin Pușcă, Boacă, Furdui, Schwartz, Mădălin Pușcă, Cristofan,
Ungureanu, Niță

Tricolorul Breaza
a început partida cu: Anghelache, Șandru, Achiței,
Petcu, Olteanu, Negotei, Nwabueze, Pavel, Liuba, Răuță, Vișan

Filmul
Jocului

Minutul 1: Începe
meciul
Minutul 11: Răuță nu a profitat de ieșirea greșită
a lui Toader și a trimis peste poartă din 5 metri
Minutul 16: Vișan trimite peste poartă din
centrarea lui Pavel
Minutul 17: Schwartz trimite de la distanță mult
peste poartă
Minutul 22: Tricolorul deschide scorul, însă golul
lui Șandru a fost anulat pe motiv de ofsaid
Minutul 23: Ungureanu șutează de la marginea
careului în brațele lui Anghelache
Minutul 26: Schwartz centrează periculos în careu,
mingea capătă o traiectorie ciudată și cade pe plasa porții
Minutul 30: Tîrîlă putea deschide scorul, însă
balonul trimis spectaculos din foarfecă nu a nimerit cadrul
porții
Minutul 32: GOL Breaza, în urma unei lovituri de
colț, Achiței reia cu capul de langă Rențea și Ungureanu și
deschide scorul
Minutul 33: Tricolorul își putea mări avantajul,
dar căpitanul oaspeților, scăpat singur spre poartă trimite pe
lângă
Minutul 45+: Arbitrul pune capăt primei reprize,
Tricolorul Breaza este în avantaj
Minutul 46: Se reia partida
Minutul 55: Răuță putea mări avantajul pentru
echipa sa, însă Boacă a scos în ultimul moment de pe linia
porții
Minutul 70: Vișan trimite o torpilă de la 30 de
metri, Toader alunecă și în cele din urmă reușește să
respingă
Minutul 73: Ungureanu putea restabili egalitatea,
dar din 7-8 metri a trimis mult peste poartă
Minutul 75: Cristofan trimite din lovitură liberă
până la Rențea, care reia puțin peste
Minutul 77: Căpitanul brezean scapă din nou singur
cu Toader, dar șutul acestuia a fost reținut cu siguranță de
portarul râmnicean
Minutul 85: GOL CSM, Costin Pușcă execută o
lovitură liberă de la 30 de metri, mingea ajunge la Tîrîlă care
reia cu capul în plasa porții mingea fiind deviată de un apărător
și aduce un punct echipei sale
Minutul 89: Echipa oaspete reușește să înscrie,
însă tușierul Irina Mîrț, a anulat golul pe motiv de ofsaid
Minutul 90+: Centralul pune capăt derby-ului
suferinței

Ca urmare a rezultatului obținut de
râmniceni, antrenorul Cătălin Cighir a revenit asupra deciziei de
a-i chema luni la antrenament pe jucătorii săi. Acesta și-a anunțat
elevii că au liber până marți la ora 10:30.

Articol scris de Păcuraru
Nicușor

03 Apr. 2010, 16:03 Campionat
Pe aceeași temă