Poezia lui Vasile Alecsandri, „Dan, căpitan de plai”, e adusă în actualitate de decizia lui Sandu Gaica de a-i oferi banderola tânărului său elev, Daniel Dan. Mijlocașul central nu și-a sărbătorit încă majoratul, dar a bifat deja patru partide pe scena eșalonului secund, fiind înlocuit o singură dată, în minutul 88 al deplasării de la Reșița.
„E o mică mare diferență între competițiile de juniori și cea de seniori. Dar, încetul cu încetul, ne obișnuim cu aerul ligii secunde. Mai greu a fost la Reșița și Oradea, când am aflat cu trei-patru ore înainte de startul meciurilor că vom intra pe gazon, la Satu Mare și cu Mioveniul cred că am început să ne descurcăm mai bine”, spune tânărul „textilist”.
Dacă în primele partide, Dan a evoluat pe dreapta, pe o poziție mai ofensivă, ultimele 180 de minute oficiale în Liga a II-a le-a jucat ca „închizător”. Sâmbătă, fotbalistul de 17 ani l-a avut lângă el pe ceva mai rodatul Florin Lazea. „Îmi place să evoluez lângă el, îmi dă multe sfaturi chiar și în timpul partidei. Îmi mai corectează poziția în teren, dă startul la pressing, e un exemplu bun pentru mine. Iar faptul că eu sunt căpitan în fața altor jucători cu mai multă experiență nu poate decât să mă onoreze și să-i mulțumesc lui nea” Sandu (n.a. Gaica) pentru încrederea acordată”, mai spune mijlocașul.V
VEZI o GALERIE FOTO de la meciul cu CS Mioveni
Venind la UTA tocmai de la Sintea Mare, Daniel Dan are obiective îndrăznețe în „alb-roșu”, și nu neapărat numai în tricoul „Bătrânei Doamne”. „Ca și utist, visul meu este să promovez cu echipa în Liga 1. Astăzi, pare ceva greu de realizat, dar cine știe peste doi-trei ani. În acest sezon câștigăm experiență competițională, poate la anul măcar trei-patru dintre noi vor apuca să joace constant alături de seniori, oricare ar fi ei, iar apoi se poate spera la mai mult. Apoi, ca dinamovist de mic copil, mi-aș dori ca într-o zi să ajung să joc în Ștefan cel Mare”, a adăugat tânărul „textilist”.
Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Muscă