FC Timișoara este din nou în pericol să nu primească licența pentru Liga I, astfel că există riscul ca bănățenii să rămână în liga secundă și în sezonul următor. Conducerea clubului de pe Bega a publicat pe site-ul oficial al clubului condițiile pe care trebuie să le îndeplinească pentru obținerea licenței.
Singurul capitol și cel mai grav, care stă în calea dreptului la promovare este cel financiar, unde Poli figurează cu datorii de 2.7 milioane de euro, reprezentând restanțe salariale și datorii către alte cluburi, care trebuie achitate până la 31 martie.
Timișoara mai figurează cu 4 milioane de lei, pentru compensarea obligațiilor fiscale, dar șefii clubului anunță că această datorie va fi achitată în timp util.
Mai jos aveți datoriile pe care FC Timișoara le are, conform site-ului oficial al clubului:
a. Benfica Lisabona – 1.3 milioane euro (suntem in negociere pentru reesalonare);
b. Slovan Liberec – 0.7 milioane euro;
c. Banik Ostrava – 0.3 milioane euro (esalonata) – rest 0,5 milioane euro
d. Obligatii salariale – cca. 0.4 milioane euro.
e. obtinerea certificatului fiscal zero privind compensarea obligatiilor fiscale ale BKP Faber. In prezent, au fost compensate 3,6 milioane RON din aproximativ 7,6 milioane RON. Diferenta de circa 4 milioane RON va fi compensata in timp util.
Conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca Politehnica Timisoara in vederea obtinerii licentei pentru sezonul 2012-2013, conform manualului de licentiere
Criteriul sportiv
a) Program de dezvoltare a activitatii de pregatire a juniorilor
b) Lista echipelor de juniori din cadrul clubului
c) Lista juniorilor inregistrati
d) Lista competitiilor recunoscute de FRF la care participa echipele de juniori
e) Asistenta medicala a jucatorilor
f) Legitimarea jucatorilor (prima echipa si centrul de copii si juniori)
g) Contractele jucatorilor profesionisti legitimati la club
h) Proces-verbal de sedinta cu reprezentantul CCA privind problemele de arbitraj
i) Program de promovare a egalitatii rasiale, conform normelor UEFA
Criteriul de infrastructura
a) Certificat de securitate a stadionului, planul de evacuare, contractul de inchiriere a stadionului si a terenurilor de antrenament
b) Planul de amplasament pentru doua terenuri si o sala de sport
c) Proces verbal de omologare a stadionului pentru prima echipa/proces verbal de omologare a bazei pentru copii si juniori, pentru jocurile oficiale
Criteriul de personal
a) Secretariatul clubului (documente justificative care sa ateste ca exista un spatiu corespunzator pentru desfasurarea activitatii clubului)
b) Director general
c) Responsabil financiar
d) Ofiter de presa
e) Medic
f) Fizioterapeut
g) Responsabil cu securitatea
h) Stewarzi
i) Responsabil cu suporterii
j) Antrenor principal prima echipa
k) Antrenor secund prima echipa
l) Sef program de dezvoltare a activitatii echipelor de juniori
m) Antrenori pentru juniori
Criteriul juridic
a) Declaratie in privinta participarii la competitiile de club UEFA
b) Informatii juridice minim solicitate
c) Copia statutului sau a actului constitutiv al clubului
d) Certificat constatator de la Registrul Comertului
e) Lista cu specimenele de semnatura
f) Confirmarea afilierii la FRF
g) Certificatul de identitate sportiva
h) Certificatul de inregistrare fiscala
Criteriul financiar
a) Entitatea care efectueaza raportarea.
b) Situatii financiare anuale auditate:
– Bilantul cu valori comparative cu exercitiul financiar anterior
– Contul de profit si pierderi
– Tabloul fluxului de trezorerie
– Note care cuprind prezentarea sumara a principalelor politici contabile si alte note explicative
c) Raportul administratorului
d) Tabel cu informatii despre jucatori, care trebuie sa cuprinda:
– Numele si data de nastere a jucatorilor
– Data inceperii, respectiv data incheierii contractelor
– Cheltuielile directe de achizitie
– Amortizari cumulate
– Report
– Etc.
e) Lipsa datoriilor financiare catre cluburile de fotbal:
– Tabelul angajamentelor financiare
– Tabel cu creantele financiare
– Scrisoarea avocatilor, cu privire la posibilele litigii ale clubului
– Raportul auditorului cu privire la angajamentele financiare
f) Lipsa datoriilor financiare catre angajati, asigurarile sociale si autoritatile fiscale, la 31 decembrie 2011
g) Declaratie scrisa de exactitate si exhaustivitate depusa inainte de luarea deciziei privind licentierea
h) Informatii financiare previzionate
i) Obligatie de notificare a evenimentelor survenite ulterior