Băimărenii de la FCMU merg la întâlnirea cu FC Olt dornici să rezolve salvarea de la retrogradare. Antrenorul Romulus Buia a făcut calculele și spune că un punct adus din această deplasare ar fi echivalent cu îndeplinirea obiectivului. Toți cei de la FC Maramureș Universitar Baia Mare sunt conștienți, însă, că și gazdele au nevoie vitală de puncte, „detaliu” care complică situația partidei din etapa 22. Din lupta de „care pe care”, băimărenii speră să vină acasă cu punct(e). „Ne așteaptă un meci foarte greu, pentru că practic este cam ultima lor șansă să obțină trei puncte pentru a evita retrogradarea, iar noi, dacă obținem măcar un punct, eu zic că suntem ca și salvați”, a spus Romulus Buia.
La FC Olt au meci băimărenii de la FC Maramureș Universitar în cadrul etapei 22 a seriei Vest din Liga a doua de fotbal. Partida se dispută sâmbătă, începând cu ora 11.00. FCMU abordează acest joc după victoria cu 1-0 repurtată în etapa precedentă în compania echipei Alro Slatina, care nutrește aspirații de Liga 1. Băimărenii au adunat 25 de puncte și își consolidează locul 11 în clasament. FC Olt a pierdut cu 1-2 meciul de la UTA Arad. Cu 17 puncte, adversara de sâmbătă a sportivilor antrenați de Romulus Buia și Ciprian Dorobanțu, ocupă penultimul loc al seriei.
„Ne așteaptă un meci foarte greu, pentru că practic este cam ultima lor șansă să obțină trei puncte pentru a evita retrogradarea, iar noi, dacă obținem măcar un punct, eu zic că suntem că și salvați. Deci va fi un meci foarte greu pentru noi. dar, ținând cont că ei trebuie să atace și să înscrie, am putea profita de spațiile lăsate de cei de la FC Olt. Este o echipă arțăgoasă, care se leagă de orice minge. O echipă care muncește mult în teren și ne va fi greu pentru că ne-a fost greu în fiecare meci jucat afară. Sperăm, însă, ca pe acesta să ni-l facem cât mai ușor”, a declarat antrenorul Romulus Buia.
VEZI ONLINE INTERVIUL VIDEO CU ROMULUS BUIA
„Va fi un meci destul de dificil, mergem acolo ca să câștigăm cel puțin un punct și să scăpam de grijile retrogradării”, a considerat Mihai Deac. „Meciul va fi foarte greu pentru că nici ei nu stau foarte confortabil în clasament. Joacă acasă, pentru noi este o deplasare lungă, dar noi sperăm să venim acasă cu toate punctele. Ar trebui să fim la fel de hotărâți ca la ultimul meci de acasă, să fim o echipă. Asta e cel mai important: dacă ești o echipă și îți dorești poți să câștigi cu orice echipă din Liga a doua”, a declarat Paul Achim.
În partida din tur, băimărenii s-au impus cu 3-0, aceasta fiind cea mai categorică victorie înregistrată de FCMU până la această oră în sezonul 2011-2012.
Răzvan Fritea, Alin Roman, Alexandru Gego, Milian Urs sunt jucătorii care au acuzat probleme de sănătate în această săptămână
Sursa: Emaramureș