Cuedan: „Un joc pe contre, putea câștiga oricine. Se pare că norocul cu Poli nu a mai fost cu noi”

Marius ANGHEL 14 Sep. 2014, 18:56 Campionat
Cuedan:**

Nici la a treia încercare Șoimii Pâncota nu a găsit drumul spre victorie în Liga a II-a. Trupa din Podgorie a deschis tabela spre finalul primei părți, dar FC Bihor a egalat în debutul reprizei secunde, la o fază norocoasă. Apoi, a rezultat un joc de care pe care, cu ceva ocazii de ambele părți, însă punctele s-au împărțit.

„Am venit după un meci greu cu Poli, dar jucătorii care au evoluat astăzi au avut caracter, voință și realizări. A fost în general un joc pe contre în care ambele echipe puteau să-și apropie victoria. Am luat ușor golul, se pare ca norocul cu Poli nu a mai fost cu noi și ne-am văzut egalați”, a spus Dan Cuedan la finalul confruntării cu orădenii.

Privind în perspectivă antrenorul „șoimilor” nu crede că echipa sa va avea probleme cu retrogradarea. „Urmează o săptămână lungă, ne gândim deja la jocul cu Satu Mare. Suntem o echipă mică, dar cu identitate, care luptă să-și îndeplinească obiectivul. Pâncota își va trece în cont și victorii, pentru a nu avea probleme spre sfârșitul campionatului”, a mai punctat Cuedan, care a dat indicații la confruntarea cu bihorenii din tribună și asta pentru că a fost suspedat după eliminarea din meciul de Cupă cu timișorenii.

Video: Pavel Piroș după egalul cu FC Bihor

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 14 Sep. 2014, 18:56 Campionat
Pe aceeași temă