Cuedan: „Asta e liga a doua, trebuie să jucăm până la capăt și să adunăm punct cu punct”

Marius ANGHEL 18 Oct. 2014, 18:17 Campionat
Cuedan:**

Șoimii Pâncota nu a reușit să acumuleze a doua victorie stagională, care implicit ar fi însemnat și al doilea succes consecutiv. Elevii lui Dan Cuedan au avut puterea de a reveni pe tabelă de fiecare dată când au fost conduși de AFC Fortuna, dar au ratat din nou foarte mult, în final tabela arătând un egal, 2-2.

„Câmpina este cea mai talentată echipă ce am văzut-o până acum în această serie. Nu spun prostii, fiecare jucător de la mijloc în sus are calitate în gândire, în transmitere, în controlul mingii. O echipă care știam că face o tranziție pozitivă bună, ne-am luat date despre ei dar am și greșit. Le-am spus jucătorilor de la mijloc să nu piardă mingea, așa am luat primul gol, al doilea pe o contră, am intrat în jocul lor,iar  în minutul nouă se juca deja pe contre. Am încercat să organizăm partida, să liniștim lucrurile. Am luat gol după o minge pierdută la mijloc, ne-au surprins cu multe combinații pe zonă centrală, le-am cerut fundașilor laterale să strângă în zonă centrală, dar nu au făcut-o”, au fost primele cuvinte ale lui Dan Cuedan la finalul confruntării.

„Nici noi nu suntem mulțumiți de rezultat, am ratat multe ocazii mari la 0-0 și 0-1, ocazii monumentale. Pot să spun și că în partea a doua am avut momentele noastre bune, pe joc pe contre, dar nu am marcat. Însă trebuie să recunoaștem și că ei au avut aceea ocazie mare. Trebuie să ne mulțumim cu un punct, dar nu mă bucură că nu am avut două victorii la rând, ne așteaptă adversari grei în etapele viitoare. Asta e liga a doua, trebuie să jucăm până la capăt și să adunăm punct cu punct, fiecare punct va conta. Când pierzi balonul la mijlocul terenului e greșeală individuală, dar cine muncește greșește. Căutăm și noi soluții, vedem ce avem, ce putem îmbunătăți dar asta este, stăm analizăm și pînă la urmă încercăm să luăm maxim din fiecare joc, atât am putut astăzi, dar cu regret că puteam mai mult”, a încheiat Dan Cuedan.

Sursa: Sport Arad

Marius ANGHEL 18 Oct. 2014, 18:17 Campionat
Pe aceeași temă