CSM Rm.Vâlcea și Luceafărul Oradea au încheiat turul cu o remiză, 1-1, rezultat care menține ambele echipe în subsolul clasamentului.
Trupa lui Laurențiu Tudor a dovedit încă o dată că se descurcă mult mai greu în Zăvoi decât în deplasări, acolo unde a dat lovitura la Brașov sau Drăgășani. Neînvinși în ultimele cinci jocuri, alb-albaștrii au mai salvat impresia unui tur complet ratat prin succesele cu Corona și Damila.
Cele două reușite ale unui joc foarte echilibrat s-au consemnat în interval de doar un minut. Orădenii au deschis scorul în minutul 11, la o fază la care Ianc scapă pe dreapta după un ofsaid nesemnalizat de tușierul Babadac, Svarczkopf fructificând centrarea cu gol. Imediat, la doar un minut, camerunezul N”Kongue a scăpat singur și a egalat cu un șut lângă bară.
Partea secundă a fost la fel de echilibrată, Tufiși salvând în minutul 60, în postură de unu la unu cu Ianc. Spre final, Eremia și Vătăjelu au fost și ei aproape de gol. În ultimul minut, Pantea primește al doilea galben și este eliminat chiar în momentul în care antrenorul Moldovan se pregătea să îl schimbe.
Vâlcenii vor continua antrenamentele și săptămâna viitoare, când antrenorul Tudor dorește perfectarea unui amical cu o echipă bucureșteană.
CSM RM. VÂLCEA – LUCEAFĂ‚RUL ORADEA 1-1 (1-1) N”Kongue ”12 / Svarczkopf ”11
CSM: Tufiși – Tomozei, I. Popescu (cpt.), Plecanciuc (Eremia ”42), Vătăjelu – N. Nicolae, Fl. Pârvu, Th. Daouda, L. Traore (M. Vlad ”67) – N”Kongue, Văduva Antrenor: Laurențiu Tudor
Luceafărul: B. Miron – D. Muntean, Mintaș, Letan (cpt.), A. Achim – Pocian, Ov.Ghilea (Bundea ”75) – S. Ianc (Fl. Neaga ”75), Svarczkopf, Pantea – C. Roșu Antrenor: Călin Moldovan
Eliminare: Pantea (90) – 2 galbene
Articol scris de Adi GEORGESCU
Foto de Dan LIXANDRU