CSM Reșița s-a impus cu 2-1 în meciul de pe teren propriu cu Farul Constanța, sâmbătă, în etapa a 9-a a Ligii 2, și face un pas important în clasament, trecând în prima sa jumătate. Daniel Ene și Dragoș Săulescu au marcat pentru rosso-neri, în timp ce Alexandru Stoica a înscris din penalty pentru „marinari”.
Fără victorie în ultimele două etape din campionat, în care a obținut remize, și venită după înfrângerea de la Craiova, 0-1 cu U Craiova, în 16-imile Cupei României, CSM Reșița a retrăit gustul victoriei după ce a trecut de Farul, o echipă cu ambiții mari, însă care încă pe teren mai are de demonstrat pentru a le insufla frică adversarilor.
Ene și Săulescu, marcatorii Reșiței
Bănățenii au deschis scorul din minutul 18, când, după o centrare din corner a lui Vădrariu, Daniel Ene a reluat cu capul, din marginea careului mic, în colțul lung, în stânga portarului Muțiu. Însă Farul a revenit în joc chiar înainte de pauză, reușind să înscrie într-un moment psihologic foarte bun. În ultimul minut al primei reprize, Alexandru Stoica a luat o acțiune pe cont propriu, a pătruns în careu și a fost faultat de Ene, venit în ajutorul defensivei. Tot Alexandru Stoica (45+1) a transformat lovitura de pedeapsă, cu Zimmermann sărit în partea opusă, astfel că cele două echipe au intrat la vestiare la egalitate.
În partea secundă, cea mai controversată fază a meciului a fost în minutul 60. Atunci, Săulescu a picat în careu după un contact cu un adversar, însă arbitrul Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca) a refuzat să dea penalty și a considerat că a fost simulare. Însă același jucător avea să își ia revanșa în minutul 78, atunci când a marcat golul care i-a adus victoria echipei sale. După un corner executat de fariști, Vădrariu a degajat, Dragoș Săulescu a recuperat în banda stângă a trecut de încă un adversar și de la marginea careului mic a trimis printre picioarele lui Muțiu, la colțul lung.
Leontin Doană: „Îi cert des, dar consider că eu știu mai bine ce am de făcut”
La finalul partidei, antrenorul Reșiței, Leontin Doană, a spus că jucătorii săi au resimțit oboseala după meciul din Cupa României desfășurat la Craiova, i-a taxat pentru faza penalty-ului, n-a putut comenta faza în care Săulescu a cerut lovitură de pedeapsă și a considerat că victoria a venit după un joc bun prestat de elevii săi.
„Îmi felicit jucătorii pentru atitudine și dăruire. A fost un joc foarte greu. Venim după un meci de Cupă, iar la întoarcerea de la Craiova am făcut șapte ore pe drum. Am încercat până la ora jocului cu Farul să-i recuperăm cât mai bine pe jucători și mă bucur foarte mult pentru rezultat. Din păcate, facem cadouri de vreo patru-cinci etape. De la meciul cu Rapid tot facem cadouri echipelor cu care jucăm. Primim goluri din faze fixe, iar acum am dat mingea adversarului și am comis fault în careu.
N-am văzut bine faza că în acel moment eram întors cu spatele și trimiteam jucătorii la încălzire. Când m-am uitat spre teren am văzut că arbitrul a dictat 11 metri pentru Farul. Voi revedea faza și voi analiza ce s-a întâmplat.
În schimb, la acea fază a lui Săulescu a fost penalty. L-am întrebat și pe jucător și a recunoscut că a fost penalty clar. Nu vreau să comentez arbitrajul. Este adevărat că le reproșez multe jucătorilor. Îi cert des, dar consider că eu știu mai bine ce am de făcut. Până acum am avut rezultate. Sunt lucruri care țin de vestiar și nu se supără nimeni.
Consider că am jucat bine și am reușit de această dată să aducem toate cele trei puncte. Eu prefer tot timpul punctele și să las spectacolul la o parte. Jocul se uită, dar punctele rămân. Noi avem nevoie de puncte. Nu mă încălzește cu nimic faptul că joc bine și pierd meciul. Mă repet, s-a văzut oboseala din meciul de miercuri cu Craiova. Și terenul a fost greu deoarece a plouat cu câteva zile înainte de meci. De aceea îmi felicit jucătorii pentru atitudine și efort. La pauză le-am spus fotbaliștilor că trebuie să avem o altă atitudine dacă vrem să câștigăm. Ne dorim ca la următorul meci de acasă să aducem o nouă victorie și să urcăm în clasament”, a spus, citat de Caraș Online, Leontin Doană.
CSM Reșița cu Farul: Zimmermann (cpt.) – L. Acka (M. Coman 46′), Vlădia, Ehmann, Banac – Dat, C. Cristea (Danci 50′), Poiană, Vădrariu – Săulescu, D. Ene (Cioablă 73‘). Rezerve neutilizate: Horvat – Caragea, Gab. Lazăr, Vasiu.
După victoria cu Farul, CSM Reșița a acumulat 12 puncte, i-a egalat pe constănețni și Concordia Chiajna, și le-a depășit la golaveraj, situându-se, după nouă etape, pe locul 8. În runda următoare, CSM Reșița joacă tot pe teren propriu, cu Viitorul Pandurii.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Ștefan MORARU / Caraș Online