CSM Râmnicu Sărat a sucombat

16 Mar. 2010, 14:09 Campionat
CSM Râmnicu Sărat** a sucombat

Revenită anul trecut în eșalonul
secund după o absență destul de îndelungată, CSM Rm. Sărat a fost
la un pas de a nu se înscrie în campionat. Motivul a fost evident
legat de partea financiară. Suspansul s-a prelungit iar după
terminarea turului se vehicula că echipa râmniceană se va
retrage.

Colacul de salvare a fost aruncat
însă de omul de afaceri Viorel Tudose, care nu a uitat niciodată de
unde a plecat. Afaceristul avea un proiect sănătos pe termen lung
și ,,a pompat” bani frumoși sperând în primul rând că CSM Rm.
Sărat să evite retrogradarea.

Numai că ieri Viorel Tudose a făcut
un anunț șoc! A decis să renunțe la finanțarea echipei din mai
multe motive dar obiective după cum susține. Astfel situația
grupării râmnicene devine una dramatică și nu este exclus să se
retragă din capionat! Deja ieri jucătorii fuseseră trimiși acasă
conform surselor noastre.

Contactat telefonic, antrenorul
Mihai Ciobanu, aflat acasă din cauza unui abces dentar, s-a rezumat
la a spune: „Deocamdată nu pot spune nimic. Nu am
discutat nimic oficial cu cei de la club așa că aștept
confirmări”.

În ceea ce îl privește pe Viorel
Tudose acesta a precizat că există lucruri care se pot declara iar
altele nu. Omul de afaceri a mai adăugat că acum se lucrează la
documentele necesare înființării unei noi echipe.

„Evident că a fost o
decizie foarte grea, dar chiar nu puteam lungi suspansul. Știți cum
este. Boală lungă, moarte sigură. Există mai mulți factori care au
cântărit în luarea acestei hotărâri motivele fiind unele obiective.
Eu am încercat să realizez ceva la Rm. Sărat însă asta nu a depins
numai de mine. Banii pe care i-am băgat până acum la CSM îi
consider donație pentru râmniceni care au dorit să aibă o echipă în
eșalonul secund. Așa cum am mai declarat pentru suma investită anul
acesta aproximativ un miliard de lei (vechi) nu s-au făcut acte.
Acum se va naște însă o nouă
echipă FC Getica și există posibilitatea ca în vară să negociem
preluarea unei licențe pentru a evolua în Liga a
II-a
, ne-a declarat Viorel Tudose.

Dacă această variantă cu eșalonul
secund va pica atunci echipa o va lua în jos. Nu se știe însă pe ce
teren va juca. Unele voci susțin că sunt luate în calcul inclusiv
Buzău și Bacău precum și două orașe din zona Ardealului. Important
este să ofere condiții optime pentru performanță, visul omului de
afaceri Viorel Tudose fiind acela ca în câțiva ani noua echipă să
joace în Cupele Europene.

Viceprimarul orașului Rm. Sărat
care este și oficial al clubului a confirmat și el că este posibil
ca CSM să se retragă din competiție.

Articol scris de Adi
Soare

16 Mar. 2010, 14:09 Campionat
Pe aceeași temă