CS Mioveni se putea întoarÂce cu toate cele trei puncte puse în joc în partida de la Tărlungeni, însă ratările galÂben-verzilor au fost decisive în stabilirea rezultatului final, 0-0.
Gazdele au lăsat impresia că sunt la conducerea partidei în priÂma repriză, însă ocaziile mari au aparținut tot Mioveniului. Galben-verzii au respins toate atacurile braÂșovenilor, portarul Popescu neavând practic ce apăra pe durata întregii partidei, nu doar a primei reprize.
Nilă a fost cel care a avut două oportunități de a înscrie, priÂma în minutul 37, cu un șut de la disÂtanța mare, care a trecut milimeÂtric pe lângă bară, și la a doua înscriind, de altfel, dar golul fiind aÂnulat pe motiv de off-side. După pauză, primul sfert de oră a fost plictisitor, soarta partidei părând peÂcetluită, însă, treptat, Mioveniul a preluat inițiativa și a ratat câteva ocazii bune. Startul trezirii a fost dat de Galan în minutul 64, când a încercat să-l surprindă pe portar, dar a tras până la urmă slab. Apoi, în minutul 72, Nilă a avut o incursiune pe stânga, dar a fost deposedat în careu. În minutul 79, HonÂciu a urcat bine cu mingea la picior, dar, de la 16 m, nu a nimerit de puțin spațiul porții, ca același jucător, peste alte două minute, să trimită puțin pe lângă, cu poarta goală.
În fine, cea mai mare ocazie a partidei i-a aparținut lui Nilă, atacantul ratând incredibil din careu, după ce rămăsese singur cu portarul. Argeșenii se întorc cu un gust amar din această deplasare, unde puteau mai mult decât punctual obținut.
Jucători indisponibili la meci
La CS Mioveni au fost mai mulți jucători indisponibili pentru acest meci, fie din cauza suspendărilor, fie din pricina accidentărilor. O parte dintre aceștia însă au ținut să fie alături de colegii lor la Tărlungeni și au venit în dimineața meciului la stadion. Este vorba de Roberto Ayza, Victor Mazilu și Ionuț Rada, primul și ultimul fiind supendați, iar al doilea fiind accidentat. Cei trei au urmărit partida din mijlocul tribunei oficiale, iar la final au vorbit și cu coechipierii lor care au jucat.
Au avut 11 metri?
Cea mai controversată fază a partidei s-a petrecut în minutul 72. La o incursiune a lui Niilă, atacantul pătrunde în careu, driblează, dar apoi fundașul dreapta vine în alunecare și îl ia pe sus pe argeșean, mingea sărind și ea în afara terenului de joc. Din clinciul celor doi a avut de suferit jucătorul-gazdă astfel, dacă la prima vedere, intervenția părea de fault în careu, arbitrul a dat fault în atac, plus cartonaș galben pentru Nilă, acesta neprotestând la decizia centralului.
Niculescu, la tribuna a II-a
Antrenorul Claudiu Niculescu a fost și la aÂcest meci suspendat, el urmând să revină pe bancă de-abia din etapa următoare.
Niculescu a urmărit partida de la Tărlungeni de la tribuna a II-a, vizavi de băncile de rezerve, iar de acolo s-a manifestat tot meciul, strigând la jucători și dându-le indicații, în același timp cu secundul Cornel Dobre, care îi țiÂnea locul pe bancă. Ba chiar la pauză, jucătorii, după ce au ieșit de la vestiare, s-au dus în dreptul tribunei a II-a la Niculescu, pentru a primi ultimele indicații, în timp ce, la începutul partidei, fiecare jucător a trecut prin același loc pentru a bate palma cu antrenorul principal.
UNIREA TĂ‚RLUNGENI 0
CS MIOVENI 0
Niczuly – Vlăsceanu, Istrofor, Forika, Iaru – Al. Neculai (Pricop ”90+1), Dâlbea (cpt.), N. Cristea, S. Marin (Marcăș ”65) – Brujan – Chirciu (Mircescu ”89)
Rezerve neutilizate: Dănălache – Tatarciuc, T. Galan, Oct. Poenaru
Antrenor: Daniel Bona
Oct. Popescu – Calvin, B. Stoica, Cucui, Căt. Stan – Al. Răuță (cpt.), Honciu (Mîrzeanu ”78), M. Galan – A. Popa (D. Iancu ”46), Nilă (M. Vintilă ”85), Oct. Ursu
Rezerve neutilizate: F. Croitoru – Bg. Stancu, Negoiță, L. Todea
Antrenor: Claudiu Niculescu
Stadion: Unirea (Tărlungeni); Spectatori: 200; Arbitru: Dan Grigore Botescu (București); Asistenți: Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț) și Florin Mihai Cosma (Piatra Neamț); Jucătorul meciului: Rareș Forika.
Culisele meciului
# Vreme foarte rece sâmbătă, la Tărlungeni, temperaturile arătând -1 grad Celsius, iar vântul suflând cu putere.
# Cu o zi înainte de meci, în zonă a nins, astfel că pe teren s-a așternut zăpada. Aceasta a fost dată la o parte vineri după-aÂmiază cu o freză, însă pe gazon au mai rămas urme de zăpadă.
# După pauză s-a mai încălzit cu un grad, astfel că, pe finalul partidei, terenul nu mai avea niciun pic de zăpadă pe el.
# Gazonul terenului din Tărlungeni era destul de moale, neînghețat, iar jucătorii au avut în mai multe rânduri probleme să-și mențină echilibrul.
# La meci au asistat și 100 de spectatori, majoritatea venind la tribuna oficială, care era acoperită și mai adăpostită de vânt.
# CS Mioveni a fost urmărită la Tărlungeni și de conducerea clubului, președintele Consiliului Director, Dumitru Olteanu, și președintele executiv Constantin Stancu venind la meci.
# Singurul jucător care nu a prins lotul de 18, deși a făcut deplasarea cu echipa, a fost IamanÂdi, acest urmărind meciul din tribună.
# Gazdele probabil că reprezintă singura echipă din Liga a II-a care nu au tabelă pentru schimbări, astfel că, în momentul înlocuirilor, arbitrul îi striga pe jucăÂtorii ce trebuiau să iasă după numărul de pe tricou.
# Frig a fost și pentru brigada de arbitri, care a purtat mănuși în timpul meciului. Cînd dădea însă galbene și trebuia să le scrie pe carnet, centralul își scotea însă mănușile.
# Cei doi antrenori au folosit în acest meci sisteme de joc diferite, gazdele jucând în formula 4-1-4-1, în timp ce oaspeții au evoluat în formula 4-3-3.
# La gazde a jucat titular și Ionuț Chirciu, fotbalist care a îmbrăcat în trecut tricoul lui CS Mioveni, dar și al lui FC Argeș.
# De asemenea, rezervă de portar a fost Remuș Dănălache, fost goal-keeper al Mioveniului în sezoanele trecute.
# Pe banca de rezerve a gazdelor au rămas până la finalul partidei portarul Remus Dănălache și jucătorii de câmp Vasile Tatarciuc, Tudor Galan și Octavian Poenaru.
# De partea cealaltă, la Mioveni, au făcut degeaba deplasarea la Tărlungeni portarul Flavius Croitoru și jucătorii de câmp Bogdan Stancu, Ciprian Negoiță și Lucian Todea.
Articol scris de Silviu Mihai