Remiza albă dintre CSMU Poli Iași
și ALRO Slatina a încins spiritele în tabăra ieșeană. La finalul
partidei, primarul Gheorghe Nichita, fostul președinte de onoare al
Politehnicii, a intrat în vestiarul antrenorilor unde se pare că a
avut un schimb mai dur de replici cu antrenorul Ionuț Popa.
Nichita a ieșit foarte nervos de la
vestiare, fără să declare nimic, iar la câteva secunde același
lucru l-a făcut și Ionuț Popa. Rugat să-și spună opinia despre
meci, Popa a răspuns: „Întrebați-l pe primar. Ce mi-a
reproșat? Faptul că nu am cauciucurile vopsite la
mașină”.
Președintele executiv Grigore
Sichitiu a admis că Nichita a intrat la finalul jocului în cabina
tehnicienilor, afirmând că „Ionuț Popa va conduce
antrenamentul de marți al echipei. Nu e bine să vorbim la
nervi”.
Articol scris de Narcis
Pohoață