„Conferențiarul” Cosmin Petruescu a ieșit la rampă în derby-ul universitar: „Mă bucur că forța grupului a avut forță în fața valorii individuale”

Marius ANGHEL 27 Aug. 2018, 13:04 Campionat

Cosmin Petruescu a obținut prima sa victorie cu ASU Politehnica, chiar în fața celor de la „U” Cluj, în etapa a 4-a a Ligii 2. Cel poreclit „Conferențiarul” a recunoscut că de fiecare dată a dorit ca „Băieții în ghete” să aibă un start în forță, dar în fața „Șepcilor roșii” a avut și puținul noroc necesar pentru un gol în minutul 5. Antrenorul a spus însă că nu va face o mare „nuntă” după victorie.

Petruescu a punctat că dedică succesul suporterilor. „Îi felicit pe băieți, au fost formidabili în jocul de astăzi. Mă bucur că în cele din urmă a ieșit soarele și pe strada noastră. E normal, mereu am avut încredere în băieți, am sperat până la capăt. Jocul acesta a fost câștigat și cu sufletul și cu mintea. Am avut în față un adversar de calitate. Trebuie că recunoaștem că am avut și puțină șansă, dar și noi puteam să înscriem golul al doilea la ce ocazii am avut în prima repriză. Așa ne-am propus să începem fiecare meci, dar, din păcate, nu ne-a ieșit până acum. Mă bucur că am obținut o victorie muncită și meritată, eram datori față de suporterii noștri. Ne-au susținut tot meciul, în special în repriza a doua, când Universitatea Cluj ne-a supus la o presiune constantă. Mă bucur că forța grupului a avut forță în fața valorii individuale”, a punctat tehnicianul Timișoarei.

Crede că nu ar trebui să fie o bucurie exagerată

Cosmin Petruescu a punctat că startul slab al echipei sale e legat și de multiplele schimbări din această vară. Antrenorul e de părere că bucuria ar trebui să fie ponderată, nu una prea exagerată. „Este nevoie de timp, suntem o echipă în construcție, cu un staff nou, e nevoie de timp pentru a crea omogenitate fotbalistică. Nu am făcut înmormântări după primele înfrângeri, nu vom face nici nuntă după această victorie”, a punctat Petruescu.

Ca un făcut, după patru etape, toate timișorenele au câte patru puncte

După primele patru runde din eșalonul secund, ACS Poli, ASU Politehnica și Ripensia au toate câte patru puncte. Întrebat dacă crede că în următoarele runde, vreuna din formații se va desprinde, tehnicianul a preferat să nu răspundă la „mingea ridicată la fileu”.

„Sunt proiecte diferite la cele trei cluburi. Fiecare club este pe drumul pe care și l-a ales. Noi privim cu încrederespre viitor„, a mai spus Petruescu.

În etapa următoare, ASU Poli joacă în deplasare la Aerostar Bacău.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI (Mediafax foto)

Marius ANGHEL 27 Aug. 2018, 13:04 Campionat
Pe aceeași temă