Remiza de ieri, din intermediară, de la Timișoara, cu Ripensia, scor 1-1, a nemulțumit și mai mult conducerea clubului UTA, care e gata de noi rezilieri de contracte după ce obiectivul promovării e ca și compromis. „Bătrâna Doamnă” se află tocmai pe locul 13, cu 18 puncte, după 16 etape desfășurate în acest sezon, având doar două puncte peste Pandurii și Luceafărul, echipe aflate pe locuri retrogradabile, astfel că achizițiile sonore făcute în vară nu-și mai au rostul acum.
Egalul cu Ripensia i-a deranjat și mai mult pe șefii echipei arădene, care închiseseră ochii până acum după ce câțiva dintre jucătorii UTA-ei au avut o abatere de regulament în weekendul trecut. Sport Arad scrie că mai mulți componenți ai lotului nu au respectat ora de stingere (23:00) sâmbăta trecută și au așteptat tortul de ziua lui Mădălin Ciucă, la restaurantul Hotelului Gio, printre aceștia aflându-se aniversatul, Branko Grahovac, Alin Buleică sau Sorin Strătilă. Toți sunt acum vizați pentru rezilierea contractelor, o operațiune care a început deja. Potrivit sursei citate mai sus, chiar acum, directorul general Codru Grădinariu este la hotelul unde sunt cazați fotbaliștii pentru a afla condițiile acestora pentru o reziliere amiabilă. Iar cele mai multe discuții vor fi, probabil, cu Buleică, mijlocaș care în acest sezon a jucat și pentru Concordia Chiajna și care nu mai poate evolua pentru o altă echipă până la vară.
Pentru înlocuirea lui Branko Grahovac, UTA l-a legitimat deja pe lituanianul Tomas Svedkauskas, acesta având șanse mari să debuteze la meciul de sâmbătă cu ASA Târgu Mureș.
„Despre Branko a făcut două-trei copilărești aseară, inexplicabile pentru experiența lui. Dar, se poate să fi avut o zi mai slabă și ca orice om e supus și el greșelilor. Am auzit și eu că se dorește renunțarea la el, dar eu nu știu nimic, pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic”, a spus, pentru Sport Arad, Dan Țapoș, antrenorul cu portarii al echipei arădene, care a comentat și situația lui Alexandru Barna: „Din câte am înțeles, în proporție de 90%, Alex va trebui să renunțe la fotbal. Regretăm cu toții acest lucru”.
În meciul cu Ripensia, Grahovac a gafat în mai multe rânduri, Strătilă e într-o perioadă foarte slabă și e de nerecunoscut, Buleică e sub așteptări, iar Ciucă și Scutaru nu au betonat defensiva, așa cum s-a dorit atunci când s-a decis legitimarea loc.
În această vară, UTA i-a legitimat pe Branko Grahovac, Mădălin Ciucă, Cristian Scutaru, Bujamin Asani, Alin Cârstocea, Alin Buleică, Paul Păcurar, Daniel Florea, Cătălin Hlistei și Tomas Svedkauskas. Ștefan Grigorie, Dan Roman și Izet Ajrullahu au fost și ei transferați în vară la UTA, însă, la scurt timp, li s-a reziliat contractul.
Foto: Sebastian TĂ‚TARU (Mediafax foto)