Mircea Cojocaru nu mai face parte din stafful Universității Cluj, din această săptămână. Omul care s-a alăturat proiectului care a început din Liga a 4-a, a decis să părăsească clubul care luptă pentru promovarea în Liga 1.
„Cum să mă cert cu Cojocaru? Eu nu stric o relație de 12-13 ani, pentru fotbal”
Cojocaru s-a ocupat cu studierea adversarilor, a fost și antrenor principal, iar ultima dată a avut rolul de sfătuitor pentru Bogdan Lobonț, rămânând pe banca tehnică. S-a speculat pe site-ul suporterilor Universității faptul că acesta a plecat după o ceartă cu Ioan Ovidiu Sabău, dar managerul Universității neagă vehement aceste informații.
„Eu nu stric o relație de 12-13 ani cu Mircea Cojocaru pentru fotbal. El nu a plecat că s-a certat cu mine. Sunt niște motive ale lui, a spus că vrea să ia o pauză și a fost o decizie pe care a luat-o el. Este un moment greu, pe care trebuie să-l justificăm bine. În momentele grele se văd oamenii tari. Probabil că cineva alimentează cu astfel de informații și se dorește să se transmită ideea asta, dar adevărul pur este cel pe care vi-l spun. Am trăit atâtea momente cu Mircea Cojocaru. Să ne certăm pentru fotbal? Chiar am insistat să se întoarcă și să stea liniștit, câteva zile, ca să nu ia o decizie rapidă. Are motivele lui, pe care el trebuie să vi le spună, dacă dorește”, a lămurit situația Ioan Ovidiu Sabău, pentru ProSport.
Mircea Cojocaru a fost „secundul” lui Sabău la Gloria Bistrița, Poli Timișoara, ASA Târgu Mureș și Rapid.
Cu șase etape înainte de finalul sezonului, „U” Cluj se află pe locul 3 în Liga 2, poziție care asigură prezența la barajul pentru promovare. După 32 de etape, Universitatea are 66 de puncte, cu șapte mai puțin decât liderul Academica Clinceni, patru în spatele Chindiei Târgoviște și se află la trei peste următoarea clasată, Sportul Snagov.
Duminică, de la ora 13:00, în cadrul etapei a 33-a, „U” Cluj joacă în deplasare, la Timișoara, cu ACS Poli, echipă aflată la retrogradare, pe poziția a 18-a.
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN