Chindia va avea parte de sprijinul unei micuțe galerii la meciul cu liderul AFC Hermannstadt, programat duminică, de la ora 11:30, pe stadionul Municipal din Sibiu. 50 de suporteri îi vor încuraja pe Cherchez & co, cei mai mulți urmând să facă deplasarea cu un autocar, care va pleca duminică dimineață – ora 6:15 – din fața stadionului „Eugen Popescu”. Alți fani vor ajunge la Sibiu cu mașinile personale.
Și AFC Hermannstadt are galerie începând din etapa a 7-a a acestui campionat, de la meciul de pe teren propriu cu ASU Politehnica.
„Ne bucurăm că vor fi alături de noi și la acest meci, deosebit de important, și sperăm să continuăm seria bună”, a comentat Iustin Popescu, goalkeeper-ul care a securizat poarta Chindiei în ultimele 10 meciuri de campionat sau cupă, echipa dâmbovițeană neprimind niciun gol în această perioadă. Mai mult, trupa târgovișteană întâlnește liderul într-o perioadă excelentă de formă, în ultimele șase jocuri având tot atâtea victorii, e neînvinsă de 10 meciuri și are opt succese și două egaluri.
Însă și AFC Hermannstadt traversează o perioadă foarte bună. Echipa lui Alexandru Pelici are 12 meciuri consecutive în campionat și cupă fără înfrângere, opt fiind câștigate în 90 de minute, iar patru terminate la egalitate.
Înaintea derby-ului etapei a 15-a a Ligii 2, Hermannstadt se află pe primul loc, cu 33 de puncte, iar Chindia e pe locul 3, cu 30 de puncte. Târgoviștenii au un golaveraj mult mai bun și îi pot depăși pe sibieni în caz că îi vor învinge pe teren propriu, însă au nevoie de cel mult o remiză în meciul Dunării Călărași pentru a deveni lideri. Trupa lui Dan Alexa are 32 de puncte, un golaveraj inferior Chindiei și sâmbătă, de la ora 12:00, o întâlnește pe teren propriu pe ASA Târgu Mureș.
Articol scris de Ionuț MARIN