Sezonul trecut, Chindia dădea de pământ cu Olimpia, 2-0 acasă și 4-1 în deplasare și speria toată Liga a 2-a cu evoluțiile ei curajoase și cu fazele de manual. Lunile scurse între play-off și agonia în care se află Târgoviștea acum par decenii: tot cu Croitoru pe bancă și tot cu aceiași jucători, în mare măsură – doar plecarea lui Daniel Popa poate fi considerată o pierdere importantă – Chindia nu doar că nu mai sperie pe nimeni, dar se chinuie meci de meci să ajungă la poarta adversarilor.
Ca și la Sfântu Gheorghe, deplasarea trecută, Chindia a fost aproape să ia un punct fără să arate nimic. Adică să spere la o remiză după 90 de minute în care s-a înfrățit cu antijocul. N-a mers, cum nici la Sepsi nu mersese. Chindia n-a contat în prima repriză pe terenul greu de la Satu Mare: Ludușan, Rus și Munteanu l-au încercat pe Meilă, iar când nu s-a opus portarul dâmbovițenilor, s-a opus bara. După pauză s-au mai schimbat lucrurile, Târgoviștea a mai echilibrat ostilitățile, dar doar din punct de vedere teritorial. Olimpia a câștigat în chiar primele secunde ale timpului suplimentar: după un contraatac-școală, Tudoran a înscris de trei puncte și și-a dus echipa pe podium.
Chindia ratează nu doar un rezultat pozitiv, ci și șansa de a se apropia de fruntașele Juventus și Brașov, care au făcut pași greșiți în runda a 16-a. Eșecul de la Satu Mare a fost al patrulea consecutiv pentru târgovișteni pe teren străin, iar finalul stagiunii de toamnă-iarnă se anunță crâncen pentru Cherchez & co. Dacă nu acum, ceva trebuie în mod clar schimbat după pauza competițională.
Ispas, accidentat la antrenament
Ghinioanele se țin lanț de echipa târgovișteană: abia refăcut după o accidentare, Ispas s-a ales cu arcada sparta după un contact cu Roșciugă, la antrenamentul de vineri, consumat la Târgu Mureș. Ispas a intrat în repriza secundă a meciului de la Satu Mare, în locul lui Cornel Dinu, și el revenit după o serie de probleme.
Forțat de suspendările lui Honciu și Vătavu, Nicu Croitoru a apelat la Pencea, care s-a dovedit mediocru. Neagoe a jucat doar trei minute, în finalul partidei, și nu putem să nu ne întrebăm, a n-a oară, de ce a fost adus acest jucător și pentru ce este plătit, câtă vreme nu ajută cu nimic echipa.
Ploaie, lume puțină, stadion urât, ca la Târgoviște
Chindia s-a simțit ca acasă la Satu Mare, evoluând pe un teren prost, stricat de ploile din ultimele zile, împrejmuit de tribune bătrâne, în pericol de prăbușire. O parte a arenei pe care Olimpia joacă meciurile de pe teren propriu e închisă, asemenea situației de la Târgoviște, unde – în administrația Boriga – tribuna a doua, care stă să cadă, a fost acoperită cu un banner uriaș, scump și de prost gust.
Totuși, la Satu Mare sunt montate mai multe scaune de plastic decât la Târgoviște, iar la tribuna oficială există o copertină care ferește câteva zeci de spectatori de ploaie. Apropo de spectatori, doar 200 au fost prezenți la meciul de sâmbătă. Și la Satu Mare, ca și la Târgoviște, se vorbește de un nou stadion, data începerii lucrărilor fiind la… Sfântu` Așteaptă.
VEZI o GALERIE FOTO de la meci
Olimpia Satu Mare: Anca Trip – Rus, Iuhas, D. Muntean, Duruș, Onicaș, Heil, Fl. Mureșan, Ludușan, Sil. Pană. Antrenor: Bogdan Andone
Chindia Târgoviște: Meilă – Patru, C. Dinu, Bg. Dinu, Martac, Pencea, L. Mihai, Nisipeanu, Cherchez, Cr. Negut. Antrenor: Nicolae Croitoru
Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: Satu Mare online