Chindia avea nevoie ca de aer de o evoluție consistentă și un scor pe măsură, după seria slabă din ultimele săptămâni. Descătușarea a venit duminică dimineață, cu SSC Farul, 5-1 pe „Eugen Popescu”, în fața unui public cald, care și-a aplaudat generos favoriții, din primul până în ultimul minut.
Pentru prima dată titular în acest sezon, Andrei Șerban (5) a deschis scorul repede lângă Turn, din centrarea lui Liviu Mihai. Farul a egalat repede, prin Diakite (18), cu șut la vinclu, în dreapta lui Aioani. Avea să fie doar răbufnirea de orgoliu a nou-promovatei care încasase până duminică 17 goluri în Liga a 2-a. Pentru că de la jumătatea primei reprize, Chindia a defilat, aratând, în sfârșit, ca o formație care s-ar putea bate la primele locuri.
Dudea (25) a readus gazdele în avantaj, Chindia a rămas sus, iar lucrurile s-au rezolvat repede, după odihnă. Cherchez a reușit „dubla” în șapte minute (51 – pen, 58), asigurând un final liniștit, cu schimbări operate devreme de Viorel Moldovan. Neguț (88) a închis tabela pentru cea mai clară victorie a Târgoviștei sub comanda fostului internațional. Roș-albaștrii au două zile la dispoziție să pregătească meciul de Cupă cu CFR, programat miercuri, ora 21:30, la Mioveni.
Petre Grigoraș, umilință la redebut
Reîntors pe banca Farului înaintea deplasării de la Târgoviște, Petre Grigoraș și-a condus echipa spre un eșec greu de digerat. Cei 12 suporteri constănțeni care au ajuns pe „Eugen Popescu” le-au cerut explicații jucătorilor după 1-5 cu Chindia.
Farul se bazează pe un contingent de stranieri ale căror evoluții nu se ridică la nivelul Ligii a 2-a. Nou-promovata a strâns doar șase puncte în opt etape și e pe loc retrogradabil.
Chindia, două meciuri în patru zile
Echipa lui Viorel Moldovan va juca miercuri în Cupă, în nocturnă la Mioveni, cu CFR Cluj (21:30), apoi sâmbătă (11:00) în campionat, cu Dacia Unirea Brăila, în deplasare. Delegația târgoviștenilor va face deplasarea spre Mioveni în ziua meciului, mai precis miercuri la prânz, urmând să rămână la Pitești până joi dimineață.
„Era cazul să deblocăm această situație, am suferit în ultima perioadă. Aveam nevoie de o victorie de o manieră categorică. Face bine la moral. Meciul cu CFR e ca un bonus pentru noi. Sunt convins că băieții se vor autodepăși. Important este campionatul, eu sunt deja cu gândul la jocul de la Brăila, chiar dacă miercuri evoluăm în Cupă”, a comentat Viorel Moldovan, antrenorul Chindiei, după victoria cu SSC Farul.
CHINDIA TÂRGOVIȘTE – SSC FARUL CONSTANȚA 5-1
Andrei Șerban 5′, Alin Dudea 27′, Cristian Cherchez 51′ – pen., 58′, Cristian Neguț 88′ / Lamine Diakite 19′
Aioani – Martac, Dudea, C. Dinu (Vătavu 73′), D. Dumitrașcu – D. Novac, Andr. Lungu – Andr. Șerban (Mihaiu 72′), Liv. Mihai, Cherchez (cpt.)(Cr. Neguț 78′) – D. Florea
Rezerve neutilizate: Ius. Popescu – Rogoveanu, Crinel Stoica, Alin Manea
Antrenor: Viorel Moldovan
Raclău – Sabangeanu, Diakite, K. Twumasi (Al. Moise 56′), Zamfir – Doumbia, Tudorică – Al. Grigoraș (cpt.), Fotescu, Licu (Bg. Petrescu 46′) – Jallow (M. Dumitrașcu 83′)
Rezerve neutilizate: Stavrev – Dombrovschi, Roumadi, Apostolache
Antrenor: Petre Grigoraș
Stadion: „Eugen Popescu” (Târgoviște); Spectatori: 1.300; Arbitru: Cristian Georgescu; Asistenți: Cosmin Vătămanu și Mihăiță Necula (toți din București).
Chindia a urcat pe locul 8 în clasamentul Ligii a 2-a după succesul de duminică. Echipa din Târgoviște are 14 puncte, cu șase mai puțin decât liderul Snagov. SSC Farul are doar șase puncte și se află pe locul 17, retrogradabil.
Articol scris de Ionuț MARIN