După eșecul de azi de la Mioveni, este clar că șansele Bihorului de a scăpa de play-out sunt nule. Cu mulți tineri în echipa de start, dar și după pauză – echipa a terminat meciul cu 5 juniori, orădenii puteau da lovitura la ultima fază a meciului, atunci când șutul lui Lorincz a fost respinsă în față de O. Popescu, dar nimeni nu a fost pe fază ca să îl introducă în poartă.
„Din păcate, din nou o infrângere pentru noi. Felicit gazdele pentru rezultat și le doresc baftă marți în Cupă. Am avut și noi ocaziile noastre, la începutul jocului. Dacă marcam, altfel se juca partida. Asta ca să nu mai zic de această ocazie rarisimă din final. Am terminat cu cinci juniori în teren, dar victoria gazdelor este meritată. Din punct de vedere sportiv încercăm să ne reorganizăm. Avem acești tineri în echipă, pe care îi vom folosi și cu Vâlcea. Vom vedea din iarnă ce vom face.” a explicat Cheregi situația echipei sale.
Întrebat despre șansele Mioveniului în meciul cu CFR, Cheregi a dat dovadă de optimism: „Sunt capabili să furnizeze surpriza în Cupă cu CFR, cunoscând și situația de la Cluj”
Articol scris de Silviu MIHAI