CS Universitatea Craiova a câștigat cu 1-0 partida susținută în deplasare cu CS Mioveni și a ajuns la șapte victorii la rând. Golul lui Curelea din startul jocului a dus cele trei puncte în Bănie.
Ultimele două victorii i-au costat scump pe craioveni. Stancu a părăsit accidentat terenul în meciul de la Bihor, Sin și Pleșan au fost „pe nota de plată” a jocului cu CSM Râmnicu Vâlcea. Celor trei li se adaugă Ferfelea și Dragicevic, jucători cu probleme medicale mai vechi. În aceste condiții, pentru partida cu CS Mioveni, Ovidiu Stângă a fost nevoit să folosească o formulă absolut inedită. Precup și Dragalina, back-up pentru Pleșan, Sin ori Ferfelea, au intrat din primul minut, pentru a susține alături de Adi Ionescu tridentul ofensiv Gorovei – Curelea – Ganea.
O tripletă care s-a mișcat perfect în prima repriză. Încă din minutul 7, o centrare de pe banda dreaptă a fost fructificată de Costin Curelea pentru 1-0. Alb-albaștrii și-au invitat apoi adversarii să iasă la joc, iar pe contra-atac, același Curelea, lansat perfect de Gorovei, a fost la câțiva milimetri de 2-0 (32). Tot Craiova a continuat să fie periculoasă și în următoarele minute: Gorovei, cu capul, a reluat la o palmă peste transversală centrarea lui Ganea (34), iar apoi tot decarul Craiovei a șutat în forță, din interiorul careului, dar pe lângă poartă (38).
În partea secundă, alb-albaștrii au jucat la conservarea rezultatului. Jocul s-a mai dezmorțit cu 15 minute înainte de final. Ganea a fost faultat în careu de Pasăre și centralul a indicat punctul cu var. Dragalina nu a reușit să-l învingă însă pe Ciucă de la 11 metri (79), aceasta fiind de altfel cea mai importantă fază a părții secunde. A urmat o sarabandă de cornere la poarta Mioveniului, însă Dragalina și Ionescu au trecut pe lângă golul de 2-0. S-a încheiat 1-0, iar Universitatea revine în Bănie cu toate cele trei puncte.
VEZI o GALERIE FOTO de la meci
CS Mioveni – CS Universitate Craiova 0-1
Curelea 7
Ciucă – Cotiga, Pasăre, Olteanu, Stan – Popa (84 O. Stan), Răuță, Năstăsie, Mazilu – Tănasă (46 Gălan), Ayza. Rezerve: O. Popescu, Gălan, Zaharia, M. Popescu, Biceanu, Boboc, Ov. Stan. Antrenor: Ion Moldovan
Brac – Cârjă, Pătrașcu, Izvoranu, Velcovici – Dragalina, Ionescu, Precup (74 Bardu)- Gorovei (82 Dragu), Curelea (71 Oprița), Ganea. Rezerve: Irimia, Crețu, Ljubinkovic, Dragu, Bardu, Oprița, Pârvu. Antrenor: Ovidiu Stângă
Sursa: CS Universitatea Craiova