Câmpina, varianta de rezervă

30 Dec. 2009, 13:18 Campionat
Câmpina, varianta de rezervă

Dacă echipa Petrolul Ploiești va fi nevoită să schimbe locul de
disputare a partidelor de pe teren propriu, în retur, din cauza
lucrărilor de la arena „Ilie Oană”, în afara stadionului din
Strejnic – pentru care „găzarii” și-au manifestat deja interesul –
alte câteva stadioane din județul Prahova ar putea găzdui echipa de
eșalon secund.

Cea mai la îndemână variantă, pentru că nu ar presupune eforturi
în vederea licențierii, este arena „Poiana”, din Câmpina, alte două
stadioane „fără echipă la nivel de FRF”, în acest moment, și care
ar putea intra „în calcule”, fiind „Prahova”, din Ploiești și
„Gheorghe Silaev”, din Plopeni. Ambele necesită unele lucrări de
cosmetizare, ca să poată găzdui meciuri de eșalon secund.

Între tur și retur, mutarea nu se poate face decât în județ,
locul în care se vor disputa partidele de pe teren propriu urmând
să fie anunțat în februarie.

Articol scris de: Marian
DIMA

30 Dec. 2009, 13:18 Campionat
Pe aceeași temă