Bucurie în ploaie! Șerban și Verdeș au bătut Botoșaniul

Marius ANGHEL 14 Oct. 2012, 16:17 Campionat

Târgoviștea a răzbunat duminică două luni de suferințe, ghinioane și ratări. Pe o ploaie sâcâitoare și un frig teribil, Verdeș &co. au făcut cel mai bun meci din acest sezon, în fața cele mai puternice echipe pe care au întâlnit-o într-o toamnă agitată lângă Turnul Chindiei.

Echipa lui Sebi Tudor n-a câștigat doar trei puncte, ci și încredere, liniște dar și, mai important, un jucător: Ionuț Șerban, care a bifat cu Botoșani cea mai prolifică prestație în Liga a II-a. Mijlocașul contestat de multe ori de suporteri și presă după evoluții șterse în tricoul Chindiei a fost omul meciului cu moldovenii. A înscris dintr-un penalty scos de Bobi Verdeș în finalul primei reprize (45) și a centrat pentru golul doi, marcat de decarul târgoviștenilor (71).

Momentul psihologic al meciului s-a petrecut la 1-0: Chiriac a ratat o dublă ocazie (56), Perianu salvând impecabil în prima fază.

Botoșănenii au tresărit imediat după golul lui Verdeș, dar bara a ținut tabela nemodificată la șutul aceluiași Chiriac (72).

Finalul a aparținut echipei lui Cristi Popovici, degeaba însă, atâta vreme cât trei puncte extrem de importante rămân la Târgoviște.

Prima victorie a sezonului pentru Chindia, dedicată de jucători lui Gică Popescu, fostul internațional împlinind marți frumoasa vârstă de 45 de ani.

„M-am bucurat că plouă și e frig. Pe o asemenea vreme, jucătorii trebuie să se miște. Felicit echipa pentru victorie, atitudine și determinare” – Eusebiu Tudor, antrenor Chindia Târgoviște

300 de spectatori au înfruntat ploaia și frigul pentru a fi alături de Chindia

5 puncte au strâns târgoviștenii în șase meciuri disputate

Articol scris de Ionuț MARIN
Foto: PHOTOCHIC.ro

Marius ANGHEL 14 Oct. 2012, 16:17 Campionat
Pe aceeași temă