Bucur: „Vestiarul e la pământ, 6 puncte sunt prea puține pentru noi”

Mihai Andries 08 Oct. 2012, 12:08 Campionat
Bucur: „Vestiarul e la pământ,** 6 puncte sunt prea puține pentru noi

UTA a rămas cu victoria de la Slatina, chiar dacă pentru prima oară în acest campionat a înscris două goluri într-un singur meci. Împotriva Damilei Măciuca, un singur utist și.a înscris numele pe tabela marcatorilor, este vorba de Cătălin Bucur. De fapt, pentru mijlocașul ofensiv au fost primele reușite în tricoul „Bătrânei Doamne” pe arena „Francisc Neumann”, însă ele nu au fost de ajuns pentru victorie. „Îmi pare extrem de rău că prima mea dublă pe teren propriu nu a coincis și cu o victorie pe care ne-o doream foarte mult. Nu știu, parcă ni se întâmplă numai nouă să luăm eurogoluri și să ne trezim la final că am mai ratat o șansă de a acumula puncte în calsament. Vestiarul e la pământ, suntem foarte triști, fiindcă nu reușim să obținem rezultatele pe care le merităm. Șase puncte sunt prea puține pentru noi”, a spus Bucur.

Tehnicul fotbalist care în tricoul Turdei a reușit mai multe „duble”, printre care și una împotriva actualei sale formații, crede că UTA mai are timp să-și revină și să atace primele poziții. „Mai sunt destule puncte în joc, iar formațiile din față se vor mai împiedica și ele. Știm însă că de acum înainte trebuie să câștigăm tot începând cu etapa viitoare, în deplasarea de la Oradea. Ne vor reveni câțiva jucători importanți, iar eu voi evolua oriunde este nevoie de mine. Pot doar să spun că am ajuns într-o formă sportivă destul de bună după ce am ratat o parte a pregătirii din cauza unei pubalgii. Mă înțeleg din ce în ce mai bine și cu Laso, care e un fotbalist ce ne va ajuta mult de acum înainte”, mai crede Bucur.

Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel MUSCĂ‚

Mihai Andries 08 Oct. 2012, 12:08 Campionat
Pe aceeași temă