Băieții lui „Vioară” au „deturnat” Rapidul de Suceava în Crâng

Adrian Soare, Marius ANGHEL 30 Mar. 2015, 14:13 Campionat

Cu biletul pentru play-off în buzunar, Gloria Buzău a încheiat sezonul regulat din Liga 2 cu o victorie în urma căreia s-a clasat pe locul 4 în Seria 1. Fapt ce poate fi considerat o performanță, având în vedere că, în această ediție de campionat, băieții lui „Vioară” au jucat mai mult pe burta goală.

Pe o vreme ploioasă și un teren plin de băltoace, gruparea din Crâng s-a impus, acasă, sâmbătă, în etapa a 22-a, cu scorul de 3-0 în fața uneia dintre ocupantele podiumului, Rapid CFR Suceava. Gazdele au reușit să înscrie cele trei goluri în repriza secundă, după ce în prima fazele de poartă au reprezentat o adevărată delicatesă, jocul fiind îngreunat de starea gazonului.

Lista marcatorilor a fost deschisă de mijlocașul Claudiu Dumitrescu (51), care, aflat pe fază, l-a învins cu un șut din șase metri pe goalkeeperul sucevean Andrei Rohețki, care inițial respinsese mingea șutată de zvârluga Nini Popescu. Golul i-a făcut pe buzoieni să spere și mai mult într-o victorie, iar, spre finalul partidei, noul intrat în teren, Dorin Burlacu (86), care tocmai ratase singur cu portarul, și-a spălat păcatul dublând avantajul Gloriei cu un șut din opt metri.

Tabela de marcaj a fost însă închisă în ultimul minut al prelungirilor de bulgarul Koprindzniski (90+4) după ce acesta, de la colțul careului mic, a șutat cu preluare mingea aruncată de Georgian Marcu peste apărarea suceveană.

Cele trei puncte câștigat în ultima rundă a returului îi aduce pe jucătorii Gloriei la trei puncte de a urca pe podium, loc ocupat acum tocmai de Rapid CFR Suceava. Cele două echipe se vor mai întâlni de două ori în play-off, acolo unde au șanse foarte mici de promovare.

VEZI programul și clasamentul din play-off al celor două echipe

GLORIA BUZĂ‚U        3
RAPID CFR SUCEAVA    0

Cl. Dumitrescu ”51, D. Burlacu ”86, Koprindzniski ”90+4

D. Sârbu – A. Iordache, Dăniță (cpt.), Ct. Vlaicu, M. Drăguț (Koprindzniyski ”85) – N. Popescu, Cl. Dumitrescu, G. Marcu, D. Ghiță – Mug. Dedu (Al. Ioniță ”88), Tigoianu (D. Burlacu ”59)
Rezerve neutilizate: Cr. Stoicescu – I. Ghinea, Amet, S. Agache
Antrenor: Viorel Ion

Ct. Pascal – D. Bălan (cpt.), R. Soare, Sava, Bâgu (Vornicu ”89) – Onciu, G. Apostol, Gheorghiciuc, Marinkovici (Buziuc ”65) – M. Negru (C-tin. Ferariu ”82), Golofca
Rezerve neutilizate: Rohețki – Săvoaia, Cr. Spătar, Plecanciuc
Antrenor: Bogdan Tudoreanu

Stadion: Gloria (Buzău); Spectatori: 200; Arbitru: George Rădulescu (București); Asistenți: Florin Alexandru Vișan (Galați) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea); Jucătorul meciului: Claudiu Dumitrescu.

Articol și foto de Adi SOARE

Adrian Soare, Marius ANGHEL 30 Mar. 2015, 14:13 Campionat
Pe aceeași temă