În ciuda seriei negre prin care trece UTA în acest start de campionat al Ligii 2, echipa arădeană nu și-a pierdut sprijinul suporterilor, astfel că în meciul de duminică, derby-ul de la Timișoara cu ASU Poli, va fi încurajată de un important număr de fani. Meciul dintre echipele celor două orașe rivale din Vestul țării va atrage din nou mulți iubitori de fotbal pe stadionul „Dan Păltinișanu”.
Suporter Club UTA anunță că deplasarea fanilor arădeni la meciul ASU Poli – UTA, programat duminică, 15 octombrie, la ora 15:30, va fi efectuată cu autocarele, nu cu trenul, așa cum s-a făcut în precedentele meciuri dintre echipele orașelor Timișoara, respectiv Arad. Întâlnirea suporterilor e programată duminică, la ora 11:00, lângă stadionul „Francisc Neuman”.
„Având în vedere ora de disputare a meciului, nu s-a putut găsi niciun tren personal programat în așa fel încât să putem ajunge la timp în Timișoara pentru tradiționalul nostru marș. Astfel, deplasarea se va face cu autocarele, iar plecarea va fi din fața stadionului UTA din Calea Aurel Vlaicu. Întâlnirea suporterilor va fi duminică la ora 11:00 lângă stadion. În funcție de câte persoane se strâng în deplasare vom anunța noi detalii despre acest subiect. Deocamdata îi îndemnăm pe toți cei care doresc să participe ca, odată ajunși pe stadion, să ocupe zona de deasupra intrării în sectorul oaspeților pentru a lua parte la afișarea coregrafiei”, transmite Suporter Club UTA.
Cât privește biletele din derby-ul Vestului de duminică, acestea mai pot fi achiziționate, de către arădeni, după următorul program:
– sediul clubului UTA, Calea Victoriei, nr. 20: vineri, între orele 10:00 – 14:00; sâmbătă, între 10:00 – 12:00.
– Old Lady”s Pub, strada Poetului, nr. 5: vineri, între orele 16:00 – 21:00; sâmbătă, între 17:00 – 21:00.
Prețul unui bilet este 10 lei.
Suporterii merg la antrenamentul de sâmbătă al utiștilor
De asemenea, Suporter Club UTA îi cheamă pe toți susținătorii echipei arădene lângă băieții lui Cristian Todea, la ultimul antrenament de dinaintea derby-ului.
„Sâmbătă, de la ora 15:30, ne adunăm la stadionul din Sânnicolau Mic (strada Ioan Fătu) pentru a le transmite băieților ce simțim și ce ne dorim cu ocazia ultimului antrenament dinaintea meciului cu Poli Timișoara. Avem nevoie de sprijinul tuturor pentru a demonstra cât de mult contează acest meci pentru Arad, așa că vă rugăm să distribuiți acest mesaj mai departe prietenilor și cunoscuților! Pentru noi doar UTA contează!”, mai transmite SCU.