ASU Politehnica Timișoara va juca în runda a 9-a a Ligii 2 la Drobeta Turnu Severin, cu Viitorul Pandurii, iar antrenorul spune că simte că echipa e pe un trend pozitiv. În clasament, alb-violeții sunt tot în zona de retrogradare, după o singură victorie, obținută tot în Oltenia, și alte trei egaluri.
Pentru acest joc de la malul Dunării, nu sunt probleme de lot pentru Mugur Gușatu, deplasarea urmând să o facă și Radu Motreanu, care era accidentat. „Este un meci la fel ca celelalte. Toate sunt dificile, dar mergem încrezători că putem face o figură frumoasă, un joc și un rezultat pe măsură. Am încredere că trendul, din punct de vedere al stării de spirit, este unul ascendent. Cred că ne vom întoarce cu un rezultat bun de la Severin. Adversarul a avut evoluții oscilante, au câștigat surprinzător cu Rapid. E o echipă cu jucători buni, formată din două echipe de Liga 2, cu jucători de calitate, Astafei, Oros, cu experiență, Gîrbiță ca junior pe banda stângă, pe care eu l-am avut jucător la Craiova. În orice caz, va fi un meci echilibrat din punctul meu de vedere, diferența probabil o vor face execuțiile sau o greșeală. Eu am încredere în băieți”, a precizat Gușatu.
Mario Contra: „Situația nu este chiar așa de rea în campionat”
Și jucătorii sunt încrezători. „Ne-am pregătit bine săptămâna asta pentru meciul de la Severin. Atmosfera este bună și mergem să luăm cele trei puncte. Este important, pentru că situația nu este chiar așa de rea în campionat. Echipele imediat de deasupra nu au multe puncte peste noi, campionatul este echilibrat după părerea mea. Orice jucător își dorește să joace cât mai mult, dar decide antrenorul. Atât timp cât joacă Murariu sau eu, important e să dăm 100 la sută pentru echipă”, a precizat Mario Contra, care, până acum, în campionat, a fost mai mult rezervă.
Cristian Dros: „Nu cred că e un blocaj, în fiecare meci avem ocazii, avem și puțin ghinion”
Fotbaliștii așteaptă și suporteri numeroși la Severin. Cristian Dros crede că echipa, care a dat trei goluri în opt etape, va marca din nou în curând. „Ne așteaptă un meci foarte greu, pentru că adversarul are o echipă echilibrată. Ne-am antrenat bine toată săptămâna asta. Mergem să luăm cele trei puncte, să urcăm în clasament. Așteptăm să vină mulți suporteri să ne susțină. Asta e important pentru noi. De multe meciuri nu am putut să marcăm, dar cred că odată și odată se va sparge gheața și o să vină golul. Nu cred că e un blocaj, în fiecare meci avem ocazii, avem și puțin ghinion”, a spus Cristian Dros.
Înaintea desfășurării etapei a 9-a, Viitorul Pandurii are 11 puncte și e pe locul 10 în campionatul Ligii 2. Cu 6 puncte, ASU Poli este pe poziția a 16-a, după ce a mai urcat un loc în urma meciului câștigat de „U Cluj cu Dunărea Călărași Călărași la „masa verde”. Jocul de la Severin are loc sâmbătă, de la ora 11:00.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: ASU Politehnica Timișoara