UPDATE Regulamentul spune că un club aflat în faliment trebuie exclus din competiție, dar Cherteș așteaptă lămuririle avocaților în acest sens. „S-a deschis procedura de faliment și a fost numit ca lichidator, administratorul judiciar. Săptămâna viitoare știm ce se va întâmpla și cu echipa. Știu doar din cazuri similare că unii au jucat, alții nu au jucat, după declararea falimentului. Vom vedea”, a spus Cherteș pentru ProSport.
Ultima decizie a prefectului din Mureș de a ataca în contencios administrativ hotărârea CJ de a aloca bani din buget pentru echipa de fotbal, dar și cele de baschet, futsal și volei i-a fost fatală ASA-ului. Banii au fost blocați, până la decizia Tribunalului, care însă va dura mai bine de 6 luni.
„Noi ne gândeam că suntem salvați cu acești bani și revenim în Liga 1, în data de 6. Pentru că atunci expirau cele 6 luni în care putea fi atacată hotărârea prin care s-au alocat banii. A fost atacată însă decizia. Eu spun că și celelalte ramuri sportive ar putea ajunge în situația noastră. Și este păcat, pentru că sunt cluburi care au adus performanțe”, a spus Cristian Cherteș.
Zvonurile privind falimentul echipei ASA Târgu Mureș a fost confirmat pentru ProSport de către Răzvan Zăvăleanu, practician în insolvență.
Echipa care a pierdut dramatic titlul în 2015, după un meci cu Oțelul Galați jucat pe teren propriu, va dispărea de pe harta fotbalului românesc. Ocupanta locului șase în Liga 2, cu 18 puncte, ASA Târgu Mureș a intrat în faliment din cauza datoriilor acumulate în ultimii ani. În vara acestui an, un oficial al clubului declara că aproximativ 70 de miliarde de lei sunt blocați de ANAF. Chiar și așa, oficialii clubului susțineau că șansele de faliment sunt aproape inexistente.
„Am avut promise și prime, dar au rămas la stadiul de promisiuni. Cred că ASA e mai aproape de faliment, decât de promovare”, spunea portarul Florin Iacob, în urmă cu o lună, după ce și-a reziliat contractul cu ASA.
Antrenorul principal, Laszlo Balint, întreg stafful tehnic și Dinu Gheorghe au părăsit și ei clubul recent, după ce directorul general, Cristian Cherteș, le-ar fi impus ca fiul său, Carlos Cherteș, să fie folosit titular.
Decizia Tribunalului Specializat Mureș:
„În temeiul dispozițiilor art. 145 alin. 1 lit. E din Legea nr.85/2014 decide intrarea în faliment a debitoarei ASOCIAȚIA FOTBAL CLUB ASA 2013 TÂRGU MUREȘ. În temeiul dispozițiilor art. 145 alin. 2 din Legea nr. 85/2014 dispune dizolvarea asociației și ridicarea dreptului de administrare al debitoarei. Desemnează în mod provizoriu în calitate de lichidator judiciar societatea profesională RTZ&Partners SPRL – Filiala Bistrița, care va îndeplini această funcție cu o retribuție provizorie de 1500 lei pentru toată procedura.
Stabilește termen de judecată pe data de 12.01.2018. Executorie. Cu drept de apel în termen de 7 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Specializat Mureș. Pronunțată în conformitate cu prevederile art. 396 al. 2 Cod procedură civilă prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, în data de 13 octombrie 2017″ anunță Hotărârea intermediară 549/2017, din 13.10.2017. Clubul poate face apel în 7 zile.
În aceste condiții, există șanse extrem de mici ca ASA Târgu Mureș să mai joace meciul de pe teren propriu cu AFC Hermannstadt, programat marți, 17 octombrie, de la ora 19:30. După 11 etape disputate din Liga 2, fosta vicecampioană a României se află pe locul 6 în Liga 2, cu 18 puncte acumulate din 5 victorii și 3 remize.
„Cont suspendat din motive de neplată”, mesajul afișat pe site-ul clubului.
ASA și-a deschis un nou site oficial, însă e mult sub nivelul celui pe care l-a avut inițial
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN și Octavian VASILESCU